
,,Mă aștept ca trecerea la euro să fie următorul pas". Cum vede Pierre Moscovici România, la aproape 20 de ani de la aderarea la UE
Pe 1 ianuare 2007 România făcea cel mai important pas din istoria sa recentă și devenea membră a Uniunii Europene. La aproape două decenii de la acel moment, am discutat cu Pierre Moscovici, omul care a semnat raportul de progres în baza căruia țara noastră a primit aviz favorabil pentru aderare. Moscovici a vorbit despre progresele României, dar pașii pe care îi mai are de făcut pentru a deveni un membru de prim rang al Uniunii Europene și pentru a adera la euro.
,,Cred că România a făcut progrese uriașe în ceea ce privește statul de drept și lupta împotriva corupției. Și vorbim, desigur, și despre progresul economic. Iar aceste lucruri trebuie să continue. Așteptarea și speranța mea este ca aderarea la euro să fie următorul pas pentru România. Dar, ca să fiu sincer, încă sunt probleme care trebuie depășite. Corupția încă există. Trebuie să existe îmbunătățiri. Am văzut, de asemenea că interferențele străine au dus la anularea alegerilor prezidențiale. (...) Dacă aduni influențele externe - cele mai multe legate de Rusia, ca să fiu sincer - și corupția, acest lucru poate reprezenta o amenințare la adresa securității naționale", a spus Pierre Moscovici.
Fostul comisar european a detaliat pașii pe care, din punctul său de vedere, România îi mai are de făcut:
,,Pentru a fi pe deplin membru al Uniunii și un membru de prim rang, e nevoie să aveți statul de drept pe deplin implementat, independență deplină a justiției, independență totală a mass-media și o luptă puternică împoitriva corupției. Aceste lucruri sunt cât se poate de clare. Aveți nevoie, de asemenea, de politicieni cu viziune.
În contextul valului anti-european care câștigă teren pe continent, mai ales prin retorica partidelor naționaliste, Pierre Moscovici a transmis un mesaj românilor:
,,Românii trebuie să fie încrezători: încrezători în ei, încrezători în Europa și încrezători în ei în Europa. Europa nu e problema, Europa e soluția. (...) Ați avut la dispoziție multe fonduri structurale pentru a dezvolta țara. Europa nu este o constrângere. Europa este o speranță și Europa este un bun comun.”
Cine este Pierre Moscovici
Pierre Moscovici este unul dintre cele mai cunoscute nume din politica franceză.
În 2005 a fost numit raportor al Parlamentului European pentru România, iar în baza raportului de progrese pe care l-a elaborat, România a primit avizul pentru semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană.
Între 1997 și 2002 a condus Ministerul Afacerilor Europene, între 2012 și 2014 a fost ministru al Economiei și Finanțelor, iar între 2014 și 2019 comisar european pentru afaceri economice. Acum este membru al Curții de Conturi Europene din partea Franței. În această calitate a fost prezent în România la dezbaterea ,,Instituțiile supreme de audit și viitoarea generație de lideri în guvernanță europeană", organizată de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Sursa: adevarul.ro

