Macedonia de Nord: Premierul Zoran Zaev şi-a anunţat demisia

Premierul Macedoniei de Nord Zoran Zaev şi-a anunţat demisia duminică seara după rezultatele slabe obţinute de partidul său, SDSM (stânga), la alegerile municipale, transmite AFP.

"Îmi asum responsabilitatea pentru rezultatele acestor alegeri. Demisionez din postul meu de prim-ministru", a declarat Zoran Zaev reporterilor.

La turul al doilea al alegerilor de duminică, SDSM a pierdut capitala Skopie şi majoritatea marilor oraşe şi centre urbane ale ţării după ce a câştigat, în 2017, mai mult de jumătate din cele 80 de municipalităţi.


"Am adus libertatea şi democraţia, iar democraţia presupune asumarea responsabilităţii", a spus Zaev.

Ales prim-ministru în 2017, Zoran Zaev a pus capăt celor zece ani la guvernare ai premierului Nikola Gruevski şi ai partidului său de dreapta VMRO-DPMNE, zguduit de un scandal de interceptări ilegale care făcea dovada unei corupţii pe scară largă.

În 2018, Zaev a ajuns la un acord cu Atena care a rezolvat o dispută cu Grecia privind numele ţării. Acest acord prevedea adăugarea cuvântului "de Nord" pentru a se evita astfel confuzia cu provincia elenă cu acelaşi nume, Macedonia.

Încheierea acestui acord trebuia, în principiu, să faciliteze începerea negocierilor de aderare ale ţării la Uniunea Europeană. Macedonia de Nord s-a confruntat ulterior cu o atitudine reticentă din partea Franţei şi a Bulgariei şi nu a început încă aceste negocieri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est