MAE: Discuţiile cu oficialul pakistanez nu au stabilit cifre privind un eventual transfer de forţă de muncă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că ambasadorul României la Islamabad a avut, miercuri, o întrevedere cu asistentul special al prim-ministrului Imran Khan pentru diaspora pakistaneză şi dezvoltarea resurselor umane, cu rang de ministru, Sayed Zulfi Bukhari, dar discuţiile nu au inclus stabilirea unor cote sau cifre cu privire la un eventual transfer de forţă de muncă din Pakistan şi nici a vreunui plan concret de acţiune în acest sens.

Precizările vin ca urmare a informaţiile apărute în presă, conform cărora România urmează să primească 500.000 de muncitori pakistanezi pentru reducerea deficitului de pe piaţa forţei de muncă.

MAE menţionează că a fost vorba de o primire de curtoazie, în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte, inclusiv plasarea de forţă de muncă din Pakistan din perspectiva interesului părţii pakistaneze pentru regularizarea şi eficientizarea exportului de forţă de muncă şi a respectării legislaţiei relevante.

"Precizăm că discuţiile nu au inclus stabilirea unor cote sau cifre cu privire la un eventual transfer de forţă de muncă din Pakistan şi nici a vreunui plan concret de acţiune în acest sens. În context, subliniem că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 34/2019, contingentul alocat pentru lucrătorii extra-comunitari pentru anul 2019 la nivel naţional este de 20.000", se arată în precizările MAE transmise joi AGERPRES.

MAE menţionează că în urma demersurilor ambasadorului României la Islamabad, comunicatul oficial a fost amendat în cursul zilei de miercuri astfel încât să reflecte o prezentare corectă şi fidelă a discuţiilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic