MAE: Un cetăţean român dat dispărut la Istanbul a fost repatriat

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, miercuri, că s-a reuşit repatrierea unui cetăţean român care a fost dat dispărut în timp ce se afla la Istanbul, la sfârşitul lunii august.

"În cursul nopţii de 25 spre 26 septembrie 2018, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a reuşit repatrierea cetăţeanului român care a fost dat dispărut în Istanbul la data de 30 august 2018. Menţionăm că, între momentul sesizării dispariţiei cetăţeanului român şi cel al identificării acestuia, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul şi al Ambasadei României la Ankara, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, au întreprins o serie de demersuri specifice complexe, inclusiv în cooperare cu autorităţile locale turce", arată MAE, într-o precizare transmisă AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul a fost identificat de reprezentanţii oficiului consular în cursul zilei de miercuri, fiind recunoscut după semnalmente de nişte cetăţeni turci, care au facilitat prezentarea lui la consulat.

"Ulterior procedurilor standard de identificare şi respectiv după contactarea familiei, cetăţeanul român a beneficiat de asistenţa consulară necesară îmbarcării la bordul primei curse aeriene cu destinaţia Bucureşti, fiind condus la aeroport de către o echipă consulară mobilă din cadrul oficiului consular de la Istanbul", precizează MAE. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă