Maghiarii din Transcarpatia îi solicită lui Orban să nu blocheze deschiderea negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE

Maghiarii din Transcarpatia îi solicită lui Orban să nu blocheze deschiderea negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE

Cinci reprezentanţi ai minorității maghiare din regiunea Transcarpatia, situată în vestul Ucrainei, îi solicită premierului Viktor Orban să nu blocheze prin veto deschiderea negocierilor privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană (UE).

Premierul ungar Viktor Orban FOTO EPA-EFE

„Solicităm liderilor statelor membre UE să sprijine în continuare Ucraina pe drumul său spre integrarea europeană”, se arată într-o scrisoare deschisă care este semnată, printre alţii, de primarul oraşului Berehove, Zoltan Babjak, şi de către preşedintele Uniunii Democrate Ucrainene-Maghiare, Laszlo Zubanics.

Scrisoarea - care, în afară de Viktor Orban, este adresată şi preşedintelui Consiliului European, Charles Michel - evidenţiază progresele Kievului în problema protecţiei drepturilor minorităţilor etnice, invocată de premierul ungar pentru a-şi justifica opoziţia faţă de deschiderea negocierilor cu Ucraina.

„Noua lege adoptată (săptămâna trecută, n. red.) de Parlamentul ucrainean răspunde în mod fundamental intereselor minorităţilor şi are sprijinul nostru deplin”, susțin semnatarii scrisorii.

Ucraina şi-a modificat legea minorităţilor de mai multe ori pentru a se alinia recomandărilor europene şi cerinţelor ţărilor vecine precum România sau Ungaria, notează agenția de presă EFE, preluată de Agerpres .

Consiliul European trebuie să decidă la summitul său din 14 şi 15 decembrie dacă dă undă verde deschiderii negocierilor de aderare a Ucrainei la UE.

Comisia Europeană a salutat reformele efectuate de Ucraina pentru a o apropia de standardele europene şi solicită statelor membre să voteze pentru.

Votul negativ al unei singure ţări ar fi suficient pentru a zădărnici începutul negocierilor, fiind nevoie de unanimitate pentru a lua acest tip de decizie, precizează EFE.

Circa 150.000 de etnici maghiari ar locui în prezent în Ucraina, majoritatea în regiunea Transcarpatia, care se învecinează cu România la sud, cu Ungaria la sud-vest, cu Slovacia la vest și foarte puțin cu Polonia la nord.

Guvernul Ungariei acuză Kievul că nu protejează drepturile culturale şi lingvistice ale acestui grup etnic şi a anunţat că va vota împotrivă.

În timp ce invocă acest pretext, Ungaria este suspectată că face jocurile Rusiei, în condițiile în care Viktor Orban este un aliat al lui Vladimir Putin. De altfel, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, premierul ungar a făcut mai multe declarații anti-Ucraina și pro-Rusia.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB

5 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?