Maia Sandu: Astăzi, Republica Moldova şi România îşi croiesc împreună soarta, ca parte a lumii libere

Maia Sandu: Astăzi, Republica Moldova şi România îşi croiesc împreună soarta, ca parte a lumii libere

Maia Sandu a subliniat în Parlamentul României că R. Moldova şi România „îşi croiesc" împreună soarta, ca parte a lumii libere, Chişinăul în drum spre UE, iar Bucureştiul „mai puternic" în UE.

Maia Sandu FOTO Arhivă

„Astăzi, în aceste timpuri extrem de grele pentru toți, Republica Moldova și România nu doar își dau mâna, ci își croiesc împreună soarta, ca parte a lumii libere. Republica Moldova - în drum spre Uniunea Europeană. România - mai puternică în Uniunea Europeană”, a spus Maia Sandu în plenul Senatului României, afirmând că este „România a știut să fie alături” de țara pe care o conduce „ori de câte ori a fost nevoie”

„Și atunci când a creat oportunități de studii pentru atâția tineri de pe malul stâng al Prutului - tineri care își aduc contribuția la o lume mai bună, fie că se întorc în comunitatea lor, fie că se află oriunde în lume. Și atunci când a finanțat modernizarea a sute de grădinițe. Și atunci când a donat microbuze școlare. Când a fost alături de noi cu ajutoare materiale și cu vaccin pentru lupta cu pandemia. Și acum, când ne furnizează energie electrică, după ce Rusia a bombardat stațiile de energie electrică din Ucraina”, a mai arătat Maia Sandu.

Președinta Republicii Moldova a mai explicat că țara sa alege să fie liberă și să continue parcursul european indiferent de circumstanțe, arătând ajutorul României în criza energetică.

„Știu cât de greu este să oferi ajutor atunci când e greu și-n casa ta. Dar astăzi trăim vremuri cu adevărat dramatice și decisive - și avem nevoie unii de alții. Trăim realitatea unui război îngrozitor la hotarele noastre. Un război care ucide oameni nevinovați în Ucraina și care pune în pericol libertatea noastră, a tuturor, în această regiune. Războiul este tot mai aproape”, a mai spus Maia Sandu.

„Și atunci când cerem ajutor, nu o facem pentru un confort mai mare. Avem nevoie de ajutor să supraviețuim ca parte a lumii libere. Pentru șansa unei vieți demne și în pace acasă. Aceasta este miza. Un stat european la hotar cu România, care contribuie la pace și securitate în regiune. Și nu o societate în haos, violență, implicată în război. Ar fi dramatic pentru noi, dar și pentru România și întreaga regiune ca Republica Moldova să fie reîntoarsă din drumul ei spre democrație, spre marea familie europeană”, a mai subliniat Maia Sandu, mulțumind în numele R. Moldova.

Președinta Republicii Moldova i-a îndemnat pe lideri să muncească „pentru ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace și în bunăstare într-o casă comună europeană”.

„Să apărăm securitatea în această regiune a Europei și să devenim împreună mai puternici în democrație. Iar Prutul să nu ne despartă, ci să unească - drumuri, afaceri, teatre, inematografie, școli, inovații, valori, oameni”, le-a mai transmis Maia Sandu liderilor politici români.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...