Maia Sandu: Gruparea Șor are o misiune clară de la Kremlin și FSB, să aducă războiul în Moldova

Maia Sandu: Gruparea Șor are o misiune clară de la Kremlin și FSB, să aducă războiul în Moldova

Președinta Republicii Moldova a ținut un discurs în Parlamentul de la Chișinău, în timpul ședinței de vineri, menționând că gruparea Șor are o misiune clară de la Kremlin și FSB, adică cea de a aduce războiul în țara sa.

Maia Sandu a ținut un discurs în Parlamentul de la Chișinău. FOTO: Facebook.com

,,Și hoții, vânzători de țară, și Kremlinul au același obiectiv, să facă Moldova slabă ca să o poată folosi după bunul plac. Gruparea Șor are o misiune clară de la Kremlin și FSB, să aducă războiul în Moldova. Scopul lor este să organizeze destabilizări și să dea jos prin violențe guvernarea aleasă în mod democratic, însă azi Moldova nu mai este pradă unor asemenea trădători. Instituțiile noastre nu mai sunt instrumente în buzunarele lor. Sunt agenți ai Kremlinului, care după ce au furat miliarde, stau acum la cald și se folosesc de proprii cetățeni aflați în nevoie pentru a-și salva pielea și a distruge Moldova în continuare”, a declarat Maia Sandu de la tribuna Parlamentului.

,,Vrem ca Uniunea Europeană să fie la noi acasă”

Președinta a venit cu un apel către toate forțele politice, menționând că trebuie să pună aderarea țării la UE ,,deasupra intereselor înguste și să susțină această cale necondiționat”.

Ea a mai declarat că țara sa, care a primit în vara anului trecut statutul de țară candidată la Uniunea Europeană, trebuie să devină membră a UE în 2030, precizând că ,,acum este șansa reală de a deveni membru cu drepturi depline a familiei europene. Avem susținerea statelor UE. Moldovenii au ales calea europeană, dar cât de repede vom ajunge acolo depinde de noi toți. Noi nu mai vrem ca moldovenii să fugă în Uniunea Europeană, noi vrem ca Uniunea Europeană să fie la noi acasă. Am ales această cale, o Moldovă Europeană nu pentru că este ușoară, ci pentru că este unica șansă ca moldovenii să aibă o viață bună, în pace în casa lor”.

Lidera de la Chișinău mai menționează că, în timp ce statele devenite membre UE în ultimele două decenii oferă bunăstare și siguranță cetățenilor, Republica Moldova abia acum iese din captivitate ,,în care a fost sufocată ani la rând de trădători, hoți oligarhi”.

Maia Sandu: ,,Moldova va sta dreaptă”

Totodată, aceasta a venit cu promisiuni către cetățeni, fiind ulterior aplaudă îndelung de deputații Partidului Acțiune și Solidarite. Fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a părăsit sala în semn de protest, iar aleșii poporului din cadrul partidului Șor au lipsit de la ședință, lucru devenit un obicei în ultima perioadă pentru ei.

,,Cât voi fi președinte, Moldova va sta dreaptă”, a conchis Maia Sandu.

În ultimul timp, statul vecin a fost amenințat de Kremlin cu scenariul ucrainean. Tot reprezentanții Federației Ruse au acuzat partea ucraineană că a lansat versiuni, potrivit cărora, ei pregătesc o lovitură de stat în Republica Moldova, pentru a atrage Chișinăul într-o confruntare cu Moscova.

Partidul Șor neagă că este folosit de Kremlin

Totodată, în țara vecină au loc aproape zilnic manifestații antiguvernamentale organizate de partidul pro rus Șor, condus de Ilan Șor, politician cu probleme penale care se ascunde de justiția de acasă în Israel. Acesta neagă că formațiunea sa ar fi folosit de Kremlin în planul său de a destabiliza Chișinăul.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!