Majoritatea germanilor susţin intenţia lui Markus Söder de a candida la funcţia de cancelar federal

O majoritate a cetăţenilor germani susţine intenţia şefului executivului landului Bavaria, Markus Söder, de a conduce blocul conservator la alegerile federale din septembrie, relatează miercuri dpa.

Atât Armin Laschet, din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel, cât şi Markus Söder, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU, aliatul bavarez al CDU) şi-au exprimat dorinţa de a candida la funcţia de cancelar federal în perspectiva alegerilor parlamentare din 26 septembrie.

Un sondaj realizat de institutul Civey, pentru cotidianul Augsburger Allgemeine, arată că 58% dintre germani afirmă că sunt de părere că politicianul bavarez este îndreptăţit să-şi exprime dorinţa de deveni candidatul CDU-CSU la postul de şef al guvernului federal.

În opinia a trei din zece germani, Söder nu ar trebui să aspire la postul de cancelar, în timp ce 12% dintre germani sunt indecişi cu privire la acest subiect.

O proporţie de 86% dintre simpatizanţii CDU-CSU consideră că demersul lui Markus Söder este cel corect.

Aproximativ 50% dintre susţinătorii Verzilor, 47% dintre cei ai social-democraţilor şi 45% dintre simpatizanţii Democraţilor Liberi (FDP) consideră intenţia liderului CSU de a deveni cancelar drept un fapt pozitiv.

Ancheta sociologică a fost realizată în 12 şi 13 aprilie pe un eşantion de 5.020 de germani, iar marja de eroare a fost de 2,5%. Întrebarea adresată participanţilor a fost 'Cum apreciaţi faptul că premierul bavarez Markus Söder s-a declarat pregătit să intre în cursa pentru a fi candidat al Uniunii la funcţia de cancelar în alegerile federale?'. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”

5 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…