Malaezia: Mahathir Mohamad, în vârstă de 92 ani, devine prim-ministru

Mahathir Mohammad, în vârstă de 92 de ani, a depus jurământul în calitate de prim-ministru al Malaeziei joi, devenind cel mai vârstnic şef de guvern din lume, la o zi după victoria opoziţiei la alegerile legislative, care a marcat eşecul unei coaliţii aflate la putere de 61 de ani, relatează AFP.

Purtând veşmântul tradiţional malaezian, Mahathir a depus jurământul în faţa regelui Muhammad al V-lea, la palatul naţional.

La 15 ani după ce părăsise puterea, Mahathir (fost premier între 1981 şi 2003) a revenit în mod spectaculos pe scena politică pentru a-l înfrunta pe fostul său protejat, premierul care-şi încheie mandatul, Najib Razak (64 de ani), învingând coaliţia Frontul Naţional, care s-a aflat la putere de la declararea independenţei ţării în 1957 faţă de imperiul britanic.

Coaliţia de opoziţie condusă de Mahathir, Pactul Speranţei, a obţinut 121 de mandate în parlament, care are 222 de deputaţi, respectiv majoritatea absolută pentru a forma un guvern.

Frontul Naţional a obţinut doar 79 de mandate, faţă de 133 la alegerile precedente. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

4 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

5 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot