Manevre militare lângă graniţa cu Azerbaidjanul: Teheranul invocă motive de ''suveranitatea'' în faţa Baku

Iranul a declarat marţi că manevrele sale militare efectuate lângă graniţa cu Azerbaidjanul sunt o ''problemă de suveranitate'', în timp ce statul vecin a calificat aceste exerciţii drept ''surprinzătoare'', relatează AFP.

"Manevrele efectuate de ţara noastră în zonele de frontieră din nord-vest (...) sunt o problemă de suveranitate", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Afaceri Externe Said Khatibzadeh, într-un comunicat publicat pe site-ul ministerului.

Teheranul ''va lua toate măsurile pe care le consideră necesare pentru securitatea sa naţională'', a spus el fără să ofere mai multe detalii, avertizând totuşi că ''Iranul nu va tolera prezenţa regimului sionist (Israel) în apropiere de graniţele sale''.

Purtătorul de cuvânt face referire la relaţiile dintre Azerbaidjan şi Israel, ţară inamică a Iranului. Azerbaidjanul, care a purtat un război de şase săptămâni cu Armenia în septembrie 2020, s-a înarmat intens în ultimii ani.

Luni, în cadrul unui interviu acordat agenţiei de presă turcă Anadolu, preşedintele azer Ilham Aliev şi-a exprimat uimirea faţă de manevrele militare iraniene.

''Acesta este un eveniment foarte surprinzător. Fiecare ţară poate desfăşura orice exerciţiu militar pe propriul teritoriu. Este dreptul său suveran'', a spus preşedintele Aliev. ''Dar de ce acum şi de ce la graniţa noastră?'', a întrebat el.

Iranul şi Azerbaidjanul au o graniţă de aproape 700 km şi se află în bune relaţii de vecinătate. Aproximativ 10 milioane de oameni care vorbesc limba azeră trăiesc în Iran. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Adio, leu? / Soluția neașteptată a unui economist de top pentru ca România să treacă la euro fără să mai aștepte după politicieni

3 Trei surori în vârstă de 12, 14 și 16 ani au sărit în gol de la etajul nouă după ce părinții le-au luat telefonul

4 De ce apare România pe harta ISW privind „faza zero” a operațiunilor Rusiei în Europa

5 Cum a fost păcălită afacerista din din Satu Mare să-i trimită 2,5 milioane de dolari lui Henry Eke, cunoscut în Nigeria sub porecla „Excess Money”