Maramureș: Creștere ușoară a traficului la granița cu Ungaria și Ucraina; mii de români se întorc acasă de sărbători

Maramureș: Creștere ușoară a traficului la granița cu Ungaria și Ucraina; mii de români se întorc acasă de sărbători

Traficul prin punctele de frontieră cu Ungaria și Ucraina a crescut semnificativ în ultimele ore ca urmare faptului că mulți cetățeni români se întorc în țară pentru a petrece sărbătorile de iarnă, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, Radu Lungu.

"Cele mai solicitate puncte de frontieră sunt Petea (jud. Satu Mare), Urziceni (jud. Satu Mare) la granița cu Ucraina, unde în ultimele ore au intrat în țară aproape 14.000 de cetățeni români și peste 5.000 de autoturisme. Și punctele de frontieră cu Ucraina sunt solicitate, însă numărul cetățenilor români care revin în țară e mult mai mic. Astfel, în ultimele ore, prin punctul de trecere al frontierei Sighetu Marmației au intrat peste 1.200 de persoane și peste 300 de autoturisme, iar prin punctul de trecere Halmeu (jud. Satu Mare), peste 800 de persoane și peste 700 de autoturisme. E posibil ca acest ritm al intrărilor în țară prin toate punctele de frontieră cu Ungaria și Ucraina să înregistreze o ușoară scădere în ziua de Ajun a Crăciunului", a spus Radu Lungu.

Potrivit acestuia, traficul rutier prin toate punctele de trecere a frontierei decurge în condiții optime, timpii de așteptare la intrarea în România sunt rezonabili pentru călători și n-au fost înregistrate evenimente deosebite.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret

3 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

4 BREAKING Noi politicieni și bugetari cu proprietăți peste hotare! Mulți medici și profesori universitari, o proaspătă angajată din Ministerul Economie…

5 Cine se află în spatele politicii externe anti-europene a lui Trump?