Mardarovici (PNL): Nuanţe ale Codului administrativ clarificate, astfel ca la alegerea viceprimarilor să nu se poată profita de întârzieri

Mardarovici (PNL): Nuanţe ale Codului administrativ clarificate, astfel ca la alegerea viceprimarilor să nu se poată profita de întârzieri

Diana Mardarovici, purtător de cuvânt al consilierilor PNL în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, afirmă că Guvernul a adus clarificări ale Codului administrativ, creat de PSD, deoarece acesta conţinea proceduri ce puteau vicia majoritatea votată de cetăţeni şi puteau duce la crearea unor majorităţi conjuncturale în consilii din cauza validării întârziate a consilierilor supleanţi.

"Consilierii generali PNL sunt pregătiţi să contribuie la reconstrucţia noului Bucureşti, alături de primarul general, Nicuşor Dan. Parcursul legal, însă, nu depinde de dorinţele noastre şi nu este unul specific Municipiului Bucureşti, ci întregii ţări. Atenţie - mandatul este de 4 ani, nu expiră pe 6 decembrie! Consilierii PNL aşteaptă, la rândul lor, să îşi înceapă activitatea, între timp participând la numeroase audienţe publice şi întâlniri cu bucureştenii. Înainte de prezentarea faptelor, o menţiune importantă: Spre deosebire de vechea lege a administraţiei publice locale, conform noului Cod administrativ, validarea mandatelor aleşilor locali se face de către instanţă. Această modificare a dus la prelungirea termenelor de constituire legală a consiliilor locale. Codul administrativ, creat de PSD, conţine proceduri care puteau vicia majoritatea legală votată de către cetăţeni şi puteau duce la crearea unor majorităţi conjuncturale din cauza validării întârziate a consilierilor supleanţi. OUG nr. 190/2020, dată recent de Guvern, a venit să clarifice aceste nuanţe ale Codului administrativ la nivel naţional astfel încât la alegerea viceprimarilor şi a componenţei comisiilor de specialitate să nu se poată profita de întârzieri pentru a crea majorităţi ce nu respectau votul românilor", spune Diana Mardarovici, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PNL Bucureşti.

Ea subliniază că şi consilierii generali PNL îşi doresc convocarea cât mai rapidă a primei şedinţe de CGMB pentru votarea viceprimarilor şi a comisiilor de specialitate.

"Am ales să fim rezervaţi în declaraţiile referitoare la aceste termene pentru că presiunea asupra instanţelor judecătoreşti nu este constructivă şi poate vicia procedurile ulterioare. Suntem în etapa legală în care aşteptăm validarea definitivă de către instanţă a celor 10 consilieri generali supleanţi pentru a putea convoca şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Angajamentul pe care şi l-au luat aleşii locali este pentru un mandat de 4 ani, nu pentru perioada electorală, din acest motiv considerăm că alegerea viceprimarilor în fiecare localitate din România trebuie făcută respectând votul cetăţenilor cu o reprezentare corectă conform rezultatelor alegerilor locale", spune Mardarovici.

Potrivit acesteia, primarul general şi consilierii municipali au parcurs procedura de validare, conform Codului administrativ în vigoare, iar după 27 septembrie Biroul Electoral Central a analizat numeroasele contestaţii depuse de partidele politice astfel că rezultatele finale ale alegerilor au fost publicate pe 10 octombrie.

De asemenea, ea aminteşte că în perioada imediat următoare s-au depus dosarele consilierilor generali aleşi pentru validare şi că primarul general a fost validat de către Tribunalul Bucureşti în 16 octombrie, însă arată că au fost depuse 52 de contestaţii de către foşti sau actuali consilieri PSD.

Mardarovici precizează că, potrivit Codului administrativ, la ceremonia de constituire (depunerea jurământului şi începerea mandatului) trebuie să participe atât primarul general, cât şi consilierii generali validaţi, însă Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa de a valida mandatele consilierilor generali şi a trimis spre validare dosarele Judecătoriei Sectorului 1.

Ea precizează că pe 19 octombrie Judecătoria Sectorului 1 a validat mandatele a 45 de consilieri generali urmând ca, în urma retragerii a 10 consilieri aleşi de pe listele PSD şi PMP, să fie validate mandatele celor 10 supleanţi. Aceasta menţionează şi că pe 26 octombrie Curtea de Apel a respins contestaţiile şi a validat definitiv mandatul lui Nicuşor Dan.

Mardarovici mai arată că pe 29 octombrie a avut loc ceremonia de constituire a CGMB şi că alături de primarul general şi-au început mandatul 45 de consilieri generali, printre care viceprimarii propuşi: Stelian Bujduveanu din partea PNL şi Vlad Voiculescu din partea Alianţei USR PLUS.

Purtătorul de cuvânt al consilierilor liberali indică faptul că, imediat după încheierea ceremoniei de constituire, primarul Capitalei a invitat cei doi viceprimari propuşi alături de câte trei consilieri generali ai fiecărui partid politic să participe la toate întâlnirile interne şi că în total au avut loc zece întâlniri cu direcţiile de specialitate din Primăria Bucureşti şi instituţiile subordonate pe următoarele teme: urgenţe juridice, situaţia financiară a Primăriei şi a instituţiilor subordonate, criza sanitară, criza termoficării, resurse umane, presă, informaţii publice şi companiile municipale. Ea menţionează că în cadrul acestor întâlniri au participat, alături de primarul general, Stelian Bujduveanu (PNL), Vlad Voiculescu (USR PLUS) şi câte trei consilieri generali de la PNL şi USR PLUS în zilele de 29 şi 30 octombrie.

Precizările au venit după ce preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, a susţinut că viceprimarii Capitalei nu au fost aleşi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), deşi au trecut două luni de la alegeri, deoarece Guvernul PNL a modificat "abuziv" şi "electoral interesat" Codul administrativ.

"Ştiu că din punct de vedere politic ar fi mai înţelept să tac, dar nu pentru politica de acel fel am decis să renunţ la proiectele mele şi să candidez. V-am promis că voi fi viceprimar: nu sunt încă şi mi se pare de datoria mea să vă explic de ce am pierdut deja 2 luni fără să pot demara vreun proiect. (...) Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu a avut nici măcar o şedinţă, iar viceprimarii generali nu au fost aleşi de Consiliu şi nu au preluat - aşa cum v-am promis vouă, celor care ne-aţi votat - responsabilităţi care să le permită să ducă la îndeplinire promisiunile făcute bucureştenilor. Explicaţia pentru toate acestea este de găsit nu în Codul administrativ, ci într-o modificare a Codului administrativ de acum o lună", a scris Vlad Voiculescu, luni, pe Facebook.

El a spus că PNL a modificat "abuziv" Codul administrativ, pentru că este vorba de o lege "fundamentală" care a fost modificată "peste noapte, fără niciun fel de consultare", prin ordonanţă de urgenţă. "Regulile jocului au fost schimbate în timpul jocului, mai precis după ce anumite consilii deja îşi aleseseră viceprimarii", a explicat Vlad Voiculescu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina