Marea Britanie: Boris Johnson blochează o iniţiativă de a o invita pe Nicola Sturgeon la şedinţele guvernului britanic

Premierul Boris Johnson a blocat un plan ce viza invitarea prim-ministrului scoţian Nicola Sturgeon la şedinţele cabinetului de miniştri britanic, a relatat marţi ziarul Financial Times, citat de Reuters.

Propunerea a fost făcută de către ministrul de stat în guvernul britanic, Michael Gove, considerat numărul doi al cabinetului premierului Boris Johnson, ca o modalitate de a stăvili sprijinul crescând al societăţii din Scoţia în favoarea independenţei, oferindu-i liderei Partidului Naţional Scoţian (SNP) - cel mai mare partid politic din Scoţia - o participare directă la reuniunile politice care au impact asupra întregii Marii Britanii, a relatat FT.


Foto: (c) Xinhua


'Lui Johnson nu îi place ideea ca Sturgeon să fie considerată ca fiind la acelaşi nivel politic ca el', a declarat o sursă, citată de publicaţia britanică.

În Scoţia, 54% dintre locuitori se pronunţă în prezent în favoarea independenţei, conform unui recent sondaj, motivat şi de percepţia că guvernul semiautonom al Scoţiei a gestionat epidemia de COVID-19 mult mai bine decât guvernul Regatului Unit.

La sfârşitul lunii iulie, Johnson a efectuat o vizită în Scoţia, într-o încercare de a îndepărta riscul unui nou referendum asupra independenţei, pe fondul tensiunilor crescânde între Londra şi Edinburgh.

Guvernul de la Edinburgh, favorabil independenţei Scoţiei, potrivit Reuters - o opţiune susţinută de acum de o majoritate restrânsă a populaţiei, conform unor sondaje de opinie - refuză să părăsească Uniunea Europeană şi îl acuză pe Boris Johnson că a gestionat nesatisfăcător criza sanitară. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea