Marea Britanie: Datele privind imigrația, mult inferioare comparativ cu estimările anterioare

Marea Britanie: Datele privind imigrația, mult inferioare comparativ cu estimările anterioare

Datele oficiale publicate joi la Londra arată că migrația netă în Marea Britanie în perioada martie 2016 - martie 2017 s-a redus cu 81.000, până la 246.000 de persoane, mai mult de jumătate din această scădere fiind cauzată de o creștere a numărului de cetățeni din Uniunea Europeană care părăsesc teritoriul britanic și de o reducere a numărului celor care sosesc, transmite Reuters.

Astfel, migrația netă a cetățenilor UE în Marea Britanie a scăzut cu 51.000, până la cel mai redus nivel începând din decembrie 2013.

De la referendumul din iunie 2016 privind ieșirea Marii Britanii din UE, diferența anuală între numărul străinilor care se stabilesc pe teritoriul britanic și cel al străinilor care părăsesc țara insulară a scăzut constant de la un maxim de aproape 350.000, potrivit Oficiului de statistică britanic (ONS).

Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în rândul cetățenilor proveniți din cele zece țări, printre care Polonia și Ungaria, devenite membre ale Uniunii Europene în 2004.

Londra a anunțat că vizează garantarea drepturilor cetățenilor UE care trăiesc în Marea Britanie, importanți în special în sectoare precum construcțiile și HORECA.

Unii dintre cetățenii UE din Marea Britanie aleg să părăsească această țară și ca urmare a devalorizării lirei sterline, ceea ce constituie motive de îngrijorare pentru companii, care se tem că trebuie să plătească salarii afectate de inflație și se văd în imposibilitatea de a acoperi cu lucrători britanici cererea de pe piața forței de muncă.

Pe de altă parte, potrivit cotidianelor The Telegraph și The Guardian, Ministerul de Interne britanic a dispus o reanalizare oficială a datelor privind imigrația în Marea Britanie, după ce noile informații provenite de la punctele de control al trecerii frontierei arată că există mai puțini imigranți decât s-a crezut anterior.

Anterior s-a crezut că zeci de mii de studenți străini rămân ilegal în Marea Britanie, iar dezvăluirea faptului că majoritatea părăsesc această țară după încheierea studiilor pune sub semnul întrebării credibilitatea statisticilor oficiale britanice privind imigrația.

Citând surse guvernamentale britanice, The Telegraph notează că migrația netă ar putea fi cu câteva zeci de mii mai mică dacă se iau în considerare noile controale la ieșirea din țară. Aceste controale, introduse anul trecut, au arătat că 97% dintre studenții străini — una dintre cele mai mari categorii de imigranți din Marea Britanie — au plecat din această țară după finalizarea studiilor.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria