Marea Britanie: May l-ar putea demite pe Johnson printr-o remaniere guvernamentală (presă)

Premierul britanic Theresa May l-ar putea demite pe ministrul de externe Boris Johnson, văzut ca un rival important, într-o remaniere guvernamentală menită "a-i reafirma autoritatea" după criticile recente, conform unor informații apărute duminică în presă, citate de DPA.

Theresa May "intenționează să-și reafirme autoritatea printr-o remaniere guvernamentală în care este pregătită să îl demită pe Boris Johnson" după reuniunea Consiliului European de la 19-20 octombrie, a relatat The Sunday Times.

Întrebată despre viitorul rol al lui Johnson și posibila promovare a unor membri tineri ai Partidului Conservator printr-o remaniere, Theresa May a declarat pentru publicația citată: "Nu a fost niciodată stilul meu să mă ascund în fața unei provocări".

"Sunt premier și o parte a sarcinii mele este să mă asigur că am întotdeauna cei mai buni oameni în cabinet, să profit cât mai mult de numeroasele persoane talentate disponibile în partid", a spus May.

"Am un cabinet minunat. Avem o sarcină de îndeplinit. Asupra acestui lucru mă concentrez", a adăugat ea.

The Guardian a relatat că membri ai Partidului Conservator și donatori ai formațiunii îi cer lui May să numească "o nouă generație de parlamentari în posturi înalte pentru a aduce un aer proaspăt în Partidul Conservator și pentru ca ea să-și salveze mandatul de premier".

May nu are un viitor pe termen lung ca prim-ministru, dar "își poate asigura o moștenire de 'resetare a partidului' prin avansarea cu o remaniere ministerială îndrăzneață, chiar dacă riscantă", au spus surse citate de The Guardian.

În semn de loialitate, Johnson ar fi cerut partidului să se unească în jurul lui May, după ce un parlamentar conservator a cerut o nouă conducere.

Într-un comentariu pentru The Sunday Telegraph, el și-a exprimat sprijinul pentru May, pentru ca ea să continue și să ducă la bun sfârșit Brexit-ul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 A7, eșecul major / România ratează ținta de autostrăzi, doar 190 km noi în 2026

2 Zero finale la Europene / gimnastica românească, la un minim istoric după Paris 2024

3 Botoșănenii și așteptările salariale: de la 5.000 la 50.000 de lei, un subiect viral

4 Johnson acuză / Berlinul spera la o capitulare rapidă a Ucrainei înainte de invazie

5 Ritchie Blackmore, revenire istorică pe scenă alături de Deep Purple după 33 de ani