Munții Parâng adăpostesc cea mai complexă amenajare hidroenergetică de pe râurile interioare din România, construită în anii ’60 și ’70 pe valea Lotrului și cunoscută în prezent mai ales datorită lacului Vidra, al cărui baraj uriaș din anrocamente a fost ridicat la aproape 1.300 de metri altitudine.

Interiorul centralei Lotru. Foto: Hidroelectrica.

Râul Lotru își are izvorul în căldarea lacului glaciar Gălcescu din Parâng, la aproape 2.000 de metri, și, după ce traversează unul dintre cele mai atractive ținuturi montane din România, strecurându-se pe la poalele Parângului, se revarsă în râul Olt, în zona localității Brezoi.

Regiunea montană care completează Valea Lotrului se află la granița județelor Hunedoara, Sibiu, Alba, Vâlcea și Gorj și este traversată de două șosele spectaculoase.

Cel mai cunoscut drum este Transalpina (Drumul Național 67C, video), șoseaua din România care atinge cea mai mare altitudine (2.145 de metri, în Pasul Urdele), legătura peste munți dintre regiunea Sibiului și sudul României. Drumul Național 7A leagă, prin Munții Parâng și Lotru, orașele Petroșani (județul Hunedoara) și Brezoi (județul Vâlcea) și se intersectează cu Transalpina la Obârșia Lotrului.

Râul Lotru are o lungime de aproximativ 80 de kilometri, dar și un debit remarcabil, de peste 20 de metri cubi pe secundă, precum și o diferență de altitudine de peste 1.600 de metri, de la izvoare la întâlnirea cu Valea Oltului. Potențialul său hidroenergetic a fost cercetat încă din anii interbelici, iar amenajarea Lotrului a fost schițată pentru prima dată în 1933, de profesorul Dorin Pavel, întemeietorul școlii românești de hidroenergetică, în lucrarea „Planul general de amenajare hidroenergetică în România”.

Primul mare baraj de anrocamente al României

Lucrările la amenajarea de pe Valea Lotrului au început la mijlocul anilor ’60, în aceeași perioadă cu cele la Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I.

Proiectul din Parâng prevedea o salbă de hidrocentrale și amenajări care urmau să aibă o capacitate totală de peste 1.000 de MW, însumată de mai multe hidrocentrale, cea mai importantă fiind Lotru – Ciunget, de 510 MW, alimentată de lacul Vidra, amenajat la aproape 1.300 de metri altitudine, cu peste 800 de metri deasupra hidrocentralei.

Imaginea 1/13: Stațiunea Vidra Voineasa din județul Vâlcea panoramă aeriană Foto Apa și prietenii săi

Barajul lacului Vidra, construit din anrocamente, se înalță la peste 120 de metri, iar suprafața lacului de acumulare depășește 12 kilometri pătrați. Pe lângă aducțiunea principală dintre baraj și hidrocentrală, constructorii au realizat peste 70 de galerii și captări pentru aducțiunile secundare, care însumau mai mult de 120 de kilometri.

„Cele trei sisteme de derivații totalizează 125,4 km de galerii secundare, 80 de captări de râuri, afluenți și pâraie. Inclusiv sistemul principal, întreaga amenajare Lotru se compune din 148 de kilometri de galerii, 81 de baraje și captări, constituind unul dintre cele mai mari sisteme hidroenergetice pe plan mondial”, informa revista Hidrotehnica, în 1972.

Centrala subterană de la Ciunget cuprindea trei agregate, fiecare compus dintr-o turbină cu generator de 167 MW și transformator de 190 MVA, 15/220 kV, identice cu cele de la Porțile de Fier, arătau specialiștii.

Noile stațiuni de pe Valea Lotrului

În primii ani de la începerea amenajării de pe Valea Lotrului, peste 8.000 de muncitori au fost trimiși în ținutul sălbatic și neprimitor al Parângului, care în scurt timp avea să fie animat de peste 20 de colonii. Unele dintre cartierele muncitorești de pe Valea Lotrului urmau să fie transformate în stațiuni montane, care, potrivit planurilor regimului Ceaușescu, ar fi putut găzdui în deceniile următoare chiar și o ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă.

„Prin faptul că Valea Lotrului este orientată de la est la vest, fiind încadrată de patru munți paraleli care controlează strict influențele microclimatului, versanții nordici ai acestei văi prezintă fenomenul de persistență îndelungată a zăpezilor — circa opt luni pe an — iar forma podișurilor alpine, cât și a reliefului în general, asigură organizarea a sute de kilometri de pârtii turistice și pentru sporturi de iarnă de toate tipurile de dificultăți”, informa revista Contemporanul în 1970.

Aproape 300 de kilometri de drumuri au fost amenajate spre șantierele din munți, rețeaua electrică a ajuns și ea în sălbăticie, iar în zonele alpine, unde temperaturile scădeau iarna până la minus 20 de grade Celsius, au fost înființate primele clădiri pentru cazarea muncitorilor, care urmau să fie transformate apoi în complexe turistice.

Voineasa, prima stațiune de pe Valea Lotrului, a fost înființată în anii ’60, la circa 30 de kilometri de lacul Vidra, și a găzduit inițial câteva mii de muncitori ai complexului hidroenergetic. Planurile regimului comunist propuneau transformarea ei într-o stațiune climaterică, cu circa 5.000 de locuri de cazare. În jurul lacului Vidra au fost plănuite alte trei stațiuni, Vidra, Alba și Mura, fiind construită în final doar prima dintre acestea.

Două decenii de transformări pe Valea Lotrului

Lucrările la amenajarea hidroenergetică de pe Valea Lotrului s-au derulat pe aproape două decenii. Schema hidrocentralelor proiectate pe Lotru a cuprins hidrocentrala Lotru – Ciunget, cu o putere instalată de 510 MW, intrată în activitate în 1972, și alte hidrocentrale mai mici, construite ulterior în aval, la Malaia și Brădișor, cu o putere instalată totală de 130 MW.

„Ponderea importantă a lucrărilor s-a efectuat în perioada 1966–1982, cu punerea în funcțiune a CHE Lotru în 1972 (hidroagregatul nr. 1), CHE Malaia în 1978, CHE Brădișor în 1982, stațiile de pompare energetică în perioada 1977–1978, precum și a rețelei de captări și aducțiuni secundare în perioada 1975–1978”, arată Hidroelectrica.

Dorin Pavel (1900–1979), inginerul care a proiectat pentru prima dată amenajarea de pe Lotru, o cataloga drept una dintre capodoperele hidroenergetice din România, alături de barajul Izvorul Muntelui – Bicaz, cascadele de lacuri și hidrocentrale de pe Bistrița, salba de hidrocentrale de pe Argeș, care a început cu lacul Vidraru, și Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I.

„Sistemul Lotru, pe râu și afluenții de munte, este cea mai grandioasă schemă din Europa. Aici s-au derivat apele a 92 de afluenți, cu 150 km de galerii, spre lacul Vidra de 300 de milioane de metri cubi, din care, cu o cădere de peste 800 de metri, în centrala Ciunget. La Porțile de Fier, ca și la Lotru, transformatoarele de câte 180 MVA, construite de Electroputere Craiova, sunt printre cele mai mari agregate europene”, afirma Dorin Pavel, în 1975.

În anii 2000, odată cu modernizarea DN 67C și DN 7A, atracțiile turistice din jurul lacului Vidra au revenit în atenția românilor, iar zonele de agrement pentru turismul de iarnă s-au dezvoltat prin investiții publice și private.

De pe malul lacului Vidra, turiștii pot urca cu telegondola la Domeniul Schiabil Transalpina, aflat la cota 1.800 de metri, și pot continua ascensiunea cu teleschiul spre pârtiile de pe Vârful Bora, de peste 2.000 de metri altitudine. Iarna, accesul în stațiune rămâne însă dificil, din cauza condițiilor aspre de climă.

În apropiere de lacul Vidra, Lacul Oașa (video), domeniul schiabil Șureanu și Transalpina se numără printre atracțiile zonei montane din centrul României.