Marele antrenor de handbal Constantin ''Pilică'' Popescu a încetat din viaţă

Marele antrenor de handbal Constantin ''Pilică'' Popescu, cu trei titluri mondiale în palmares (1956, 1960, 1962) şi cu o contribuţie imensă la istoria scrisă a handbalului românesc, a încetat din viaţă vineri dimineaţă la vârsta de 90 ani, a anunţat Federaţia Română de Handbal.

''Primul Antrenor Emerit din istoria handbalului românesc, cu trei titluri mondiale în palmares (1956, 1960, 1962), unul de vicecampioane (1973) şi cea mai buna performanţă a handbalului feminin la Jocurile Olimpice până în prezent (locul 4), nea Pilică, aşa cum îi spune lumea din sportul pe care l-a iubit şi pentru care a stat întotdeauna demn, a contribuit imens şi la istoria scrisa a handbalului, fiind autorul volumelor 'Istoria handbalului românesc', Biblia de statistică şi performanţă sportivă a echipelor naţionale, cluburilor şi sportivilor din handbal'', se arată în comunicatul FRH.

Constantin Popescu s-a născut în Bucureşti, pe 3 septembrie 1928, şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport.

În 1960, lui Constantin Popescu i s-a conferit titlul de ''Maestru Emerit al Sportului'' pentru medaliile de aur de obţinute la Campionatele Mondiale în 11 jucătoare din 1956 şi 1960.

În anul 2000, Constantin Popescu a primit Crucea naţionala Serviciul Credincios Clasa a II-a, conferită de preşedintele Emil Constantinescu prin Decretul nr. 563 din 1 decembrie 2000, ''pentru obţinerea unor rezultate sportive deosebite''.

În Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal din 12 octombrie 2007 s-a decis instituirea unor distincţii de excepţie pentru antrenori, superioare celor deja existente. Astfel, alături de alţi şapte antrenori români, Constantin Popescu ''Pilică'' este declarat ''Antrenor Internaţional de Excelenţă''.

Într-o ceremonie desfăşurată pe 11 iunie 2009, Constantin Popescu a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul ''Meritul Sportiv" Clasa I, ''în semn de înaltă apreciere a contribuţiei avute în planul pregătirii mai multor generaţii de campioni''.

Înmormântarea va avea loc duminică 4 noiembrie, la Cimitirul Ghencea civil, informează FRH.

În semn de înalta preţuire şi adânc regret, Federaţia Româna de Handbal anunţă că toate meciurile din competiţiile interne programate în perioada 2-11 noiembrie vor începe cu un moment de reculegere. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea