Maria Kolesnikova, figură de prim-plan a opoziţiei din Belarus, a declarat că autorităţile au ameninţat-o că o vor ucide

Maria Kolesnikova, figură de prim-plan a opoziţiei din Belarus, a declarat că autorităţile au ameninţat-o că o vor ucide

Personalitate proeminentă a opoziţiei din Belarus, Maria Kolesnikova, membră a Consiliului de coordonare (creat de opoziţie pentru a dialoga cu autorităţile), a declarat că agenţii de securitate i-au pus un sac pe cap şi au ameninţat-o că o vor ucide atunci când au încercat să o deporteze cu forţa în Ucraina la începutul acestei săptămâni, conform unei declaraţii făcute joi de către avocata sa, relatează Reuters.

Kolesnikova, care devenise practic una dintre cele mai importante figuri ale opoziţiei în ultimele patru săptămâni de proteste în Belarus împotriva controversatei realegeri a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko pentru al şaselea mandat consecutiv într-un scrutin considerat fraudat pe scară largă, a încercat să împiedice o tentativă a forţelor de securitate de a o deporta din ţară, rupându-şi paşaportul chiar înainte de a trece controlul la punctul de frontieră cu Ucraina.

În prezent, ea se află în detenţie la Minsk, după ce luni fusese reţinută de bărbaţi în civil, cu mască pe faţă, care au urcat-o cu forţa într-o maşină.

În declaraţia transmisă prin avocata ei, Maria Kolesnikova - de profesie flautist - mărturiseşte că în acele momente s-a temut cu adevărat pentru viaţa ei.

'Mi s-a spus că, dacă nu părăsesc de bunăvoie Republica Belarus, voi fi scoasă oricum, vie sau în bucăţi. Au fost şi ameninţări de a mă închide până la 25 de ani', a spus Kolesnikova, împotriva căreia autorităţile de la Minsk au deschis o anchetă penală pentru tentativă de răsturnare a puterii de stat.

Avocata ei a declarat că va depune o plângere penală împotriva autorităţilor belaruse, inclusiv împotriva Comitetului de securitate (KGB).

Lukaşenko, care de 26 de ani se află la putere, neagă orice fel de fraudare a alegerilor din 9 august, pe care oficial le-a câştigat cu peste 80% din sufragii, declanşând represalii violente împotriva oponenţilor săi care îi contestă legitimitatea. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Dispare rețeta de la medicul de familie / „Vă duceți la o farmacie, pe baza CNP-ului sau a cardului de sănătate sau a noii cărți de identitate”

2 „Donald J. Trump m-a violat împreună cu Jeffrey Epstein”. Ce dezvăluie noile documente din dosarele care-l vizează pe infractorul sexual

3 Milionarul român, care s-a lăfăit în banii celor de la Dinamo, a murit singur și uitat de lume. „Îi dădea bani Elenei Cîrstea. S-a separat de soție”

4 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

5 VIDEO Prefectul și subprefectul de Olt au fost plasați sub control judiciar