„Marionetele lui Viktor Orbán” trebuie să plece până la 31 mai: avertisment dur de la noul lider de la Budapesta

Liderul partidului Tisza, Péter Magyar, câștigător al alegerilor, a anunțat că a acordat un termen-limită până la 31 mai pentru demisia mai multor demnitari și șefi de instituții publice, inclusiv președintele republicii și președintele Curții Constituționale. În caz contrar, acesta a avertizat că vor fi inițiate demersuri pentru revocarea lor din funcții, scrie MTI.

Péter Magyar, noul lider de la Budapesta/FOTO:X

Péter Magyar, noul lider de la Budapesta/FOTO:X

Declarația a fost făcută luni, în cadrul unei conferințe de presă susținute după prima ședință a grupului parlamentar Tisza. Péter Magyar a afirmat că se așteaptă la „plecarea marionetelor lui Orbán”, care pot să își înainteze demisia până la termenul stabilit.

„După această dată, vom acționa pe baza mandatului primit și a instrumentelor legale pentru a-i îndepărta din funcții”, a declarat acesta.

Totodată, liderul politic le-a transmis celor vizați să nu aștepte expirarea termenului, invocând necesitatea protejării „ultimelor rămășițe ale statului de drept și democrației din Ungaria”, dar și a propriei reputații.

Încă din noaptea alegerilor, Péter Magyar a cerut demisia mai multor oficiali de rang înalt, printre care președintele republicii, șefii Curții Supreme, Curții Constituționale, Parchetului General, Curții de Conturi, Consiliului Concurenței, autorității media și ai Oficiului Național al Instanțelor.

Jurământ în fața Sfintei Coroane și dispute privind transparența în Parlament

În paralel, partidele care au intrat în Parlament au ajuns la un consens privind depunerea jurământului de către parlamentari în fața Sfintei Coroane, a anunțat Novák Előd, vicepreședinte al Mi Hazánk Mozgalom.

Acesta a declarat că inițiativa ar putea crea o nouă tradiție, preferată în locul jurământului pe Constituție, pe care formațiunea sa nu o consideră „suficient de sacră”. Liderul a precizat că există speranța ca organismul responsabil de Coroană să permită aducerea acesteia în sala de plen.

Novák Előd a criticat, de asemenea, partidul Tisza, acuzându-l că a renunțat la ideea publicării listei parlamentarilor care dețin și alte cetățenii, pe lângă cea maghiară. Potrivit acestuia, o astfel de măsură ar fi importantă pentru transparență, oferind informații despre eventuale „variante de refugiu” sau dependențe externe ale aleșilor.

Chiar dacă inițiativa nu a fost susținută de alte partide, acesta a anunțat că va fi depusă ca proiect legislativ.

Nemulțumiri privind organizarea comisiilor parlamentare

Reprezentanții Mi Hazánk au criticat și planurile noii majorități parlamentare, acuzând o contradicție între intenția de reducere a cheltuielilor și propunerea de creștere a numărului de comisii parlamentare de la 15 la 20.

Novák Előd a calificat situația drept „o ipocrizie evidentă”, exprimând totodată rezerve față de înființarea unei comisii dedicate digitalizării. El a precizat că formațiunea sa nu dorește să conducă această structură, preferând în schimb coordonarea comisiei pentru dezvoltare rurală.

În ceea ce privește comisia de securitate națională, care în mod tradițional revine celei mai mari formațiuni de opoziție, Mi Hazánk și-a exprimat intenția de a revendica această poziție, chiar dacă în legislatura precedentă nu a fost reprezentată în acest for.

La finalul discuțiilor, Apáti István, membru al delegației partidului, a declarat că s-a ajuns la un acord: comisia pentru digitalizare și tehnologie va fi condusă de putere, în timp ce opoziția va desemna conducerea comisiei pentru afaceri sociale.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Actorul Marius Manole a aflat o poveste veche despre premierul Bolojan de la o chelneriță din Oradea. „Asta spune multe despre el”

2 UPDATE Acesta este PSD, oameni buni...

3 Rețineți asta / A fost ultima guvernare la care a mai participat PSD!

4 Acesta este PSD, oameni buni! / Cine a „vândut” de fapt România? Lista prezentată de Oana Gheorghiu

5 VIDEO „Liderii PSD, niște marionete după care se ascund oameni foarte puternici”