MÂRȘĂVIE! Kovesi a fost citată din nou pentru audieri la Secția specială de anchetare a magistraților pentru 7 martie, ziua în care Parlamentul European decide pașii de urmat în privința numirii procurorului-șef european

MÂRȘĂVIE! Kovesi a fost citată din nou pentru audieri la Secția specială de anchetare a magistraților pentru 7 martie, ziua în care Parlamentul European decide pașii de urmat în privința numirii procurorului-șef european

MÂRȘĂVIE! Kovesi a fost citată din nou pentru audieri la Secția specială de anchetare a magistraților pentru 7 martie, ziua în care Parlamentul European decide pașii de urmat în privința numirii procurorului-șef european. Laura Codruța Kovesi a fost citată din nou pentru săptămâna viitoare la Secția sepcială de anchetare a magistraților pentru a fi audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunț făcut de fugarul Sebastian Ghiță, relatează  G4Media.ro .

 ”Am aflat prin intermediul presei ca voi fi citata pentru audiere la Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie. Dupa ce a aparut stirea in presa am primit si o citatie scrisa pentru a ma prezenta in data de 7 martie 2019 la aceasta sectie pentru audiere”, a declarat Kovesi pentru G4Media.ro .

Înainte de a o anunța pe Laura Codruța Kovesi că o va chema la audieri, Secția specială a ”scurs” informația, miercuri seară, la Antena 3.

Exact în ziua de 7 martie, în cadrul conferinței președinților din Parlamentul European – liderii grupurilor politice și președintele forului – se vor decide următorii pași de urmat în privința numirii procurorului-șef european înainte de demararea negocierilor cu Consiliul Uniunii.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a fost audiată pe 15 februarie la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

Laura Codruța Kovesi a obținut miercuri 26 voturi miercuri în comisia pentru libertăți civile și justiție (LIBE) a Parlamentului European, clasându-se pe locul întâi pentru ocuparea poziției de procuror-șef al Parchetului European. Pe locul doi s-a clasat Francois Bohnert (Franța) cu 22 voturi, iar pe trei Andres Ritter (Germania), care a obținut un singur vot. Un vot a fost nul.

Kovesi a câștigat marți seară și votul din comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European, primind 12 voturi, în vreme ce Francois Bohnert (Franța) a obținut 11 voturi, iar Andres Ritter (Germania) a obținut un singur vot.

Procurorul-şef european, care va conduce Biroul Procurorului Public European (EPPO), va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu.

Propunerea rezultată din votul Comisiei LIBE şi din recomandarea Comisiei CONT va fi acum trimisă Conferinţei Preşedinţilor (preşedinţii PE şi liderii grupurilor politice) de către preşedintele Comisiei LIBE. Ei vor decide paşii de urmat la 7 martie, înaintea negocierilor cu Consiliul.

Parchetul European, care ar urma să devină operaţional până la sfârşitul lui 2020, va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, urmărirea şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră de TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor va putea fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, activităţi teroriste.




Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?