Măruță, în prima emisiune după anunțul făcut de PRO TV: „Plecăm cu capul sus, spatele drept, privirea înainte”

Măruță, în prima emisiune după anunțul făcut de PRO TV: „Plecăm cu capul sus, spatele drept, privirea înainte”

Cătălin Măruță a mulțumit telespectatorilor, invitaților și echipei pentru susținere și a subliniat că perioada rămasă până la final va fi tratată cu același ton pozitiv și energie, marcând încheierea unui capitol important din cariera sa. Mesajul vine după ce PRO TV a anunțat luni seară, 12 ianuarie, că va renunța la emisiunea „La Măruță”.

Cătălin Măruță/FOTO: Facebook

Cătălin Măruță/FOTO: Facebook

În emisiunea difuzată marți, 13 ianuarie, Măruță a povestit cum a început cu emoții pe 22 octombrie 2007, a crescut împreună cu telespectatorii și invitații, învățând din experiențe, greșeli și poveștile celor de acasă, potrivit Hotnews .

„Am început cu emoții pe 22 octombrie 2007. Am crescut ușor, asta odată cu voi, telespectatorii noștri, odată cu invitații noștri, uneori cu greșeli, alteori cu controverse.

Dar am învățat de la voi, cei de acasă, din poveștile spuse aici, pe happylică, și de la oamenii talentați care ne-au trecut pragul în fiecare zi, am învățat câte ceva”, a spus Cătălin Măruță.

El amintește că emisiunea a împlinit 18 ani și subliniază că a fost o provocare să realizeze un show de divertisment live, zi de zi, uneori cu ediții speciale de mai multe ore.

„Ceea ce înseamnă că suntem mari, și la propriu, dar și la figurat. Acum, nu știu ce credeți voi, și nici nu vreau să pară o laudă, dar nu e lucru ușor și nici puțin să faci emisiune de divertisment live, de luni până vineri, zi de zi, câte două ore, uneori cu edițiile speciale chiar trei, patru, șase ore, cum era de 1 Decembrie”, adaugă acesta.

Cătălin Măruță a făcut și un calcul și a spus că, de la debutul emisiunii și până la ediția de marți, „am fost împreună de 6.658 de zile sau de 160.000 de ore sau de 9 milioane 600 de mii de minute”:

„Și am mai calculat și 580 de milioane de secunde, că am zis să calculăm tot ce se poate. Știți cum se spune, toate lucrurile bune trebuie să aibă un sfârșit”.

Vă promit că în aceste 19 zile care ne-au mai rămas vom încerca să vă alimentăm cu același ton pozitiv, să scoatem tot ce e mai bun din fiecare poveste, așa că plecăm cu capul sus, spatele drept, privirea înainte și vrem să vă mulțumim tuturor celor care ne-ați și ne priviți, celor care ne-ați și ne scrieți mesaje.

Tututor celor care ne-au fost și ne sunt colegi și colaboratori, slavă Domnului, că avem mulți. Rămas bunul ăsta e pentru 6 februarie. Pregătesc atunci un text așa, mai adevărat”, a concluzionat Cătălin Măruță.

„Nu e nimic dramatic sau scandalos în spatele informației că emisiunea de la TV se oprește”

Într-o postare pe Facebook publicată după emisiune, Măruță mulțumește tuturor pentru susținere și ofertele de job primite.

„Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați dat mesaje de susținere și mi-ați transmis gânduri bune… E o alegere făcută cu inima, la timpul ei. Vă mulțumesc și celor care astăzi mi-ați făcut oferte de job, vă sunt recunoscător și mă simt, evident, bine să văd și să simt dragostea voastră.

Dar vreau să vă spun tuturor că nu e nimic dramatic sau scandalos în spatele informației că emisiunea de la TV se oprește într-o lună ”, a declarat acesta.

Prezentatorul subliniază că este o decizie gândită de mai mulți ani, și își exprimă dorința ca el și telespectatorii să se bucure de timp cu familia și de evoluție personală.

„E o decizie la care mă gândesc de niște ani deja (bine, am zis și în 2015 într-un interviu, pentru «Revista OK!» că la 40 de ani vreau să mă pensionez și, sincer, nici acum nu îmi fac calcule concrete pentru asta).

Dar îmi doresc pentru mine și pentru fiecare dintre voi, bucurii, timp cu familia, evoluție emoțională și profesională.

Mă emoționează grija pe care mi-o purtați și atenția pe care mi-o acordați și vă mulțumesc încă o dată pentru tot. Până pe 6 februarie ne vedem la emisiune!”

PRO TV renunță la emisiunea „La Măruță” după 18 ani

PRO TV va renunța la unul dintre cele mai longevive și recognoscibile formate din grila sa de programe. Emisiunea „ La Măruță ”, care timp de aproape două decenii a fost un reper al după-amiezelor de televiziune, se va încheia oficial începând cu data de 6 februarie 2026.

Anunțul a fost făcut luni seară, 12 ianuarie, printr-un comunicat transmis de postul de televiziune, în care reprezentanții PRO TV explică faptul că decizia face parte dintr-un proces mai amplu de repoziționare editorială.

Potrivit conducerii, schimbarea urmărește adaptarea strategiei de conținut atât pentru publicul tradițional de televiziune liniară, cât și pentru consumatorii din mediul digital, într-un context media aflat într-o continuă transformare.

„Decizia face parte dintr-un proces mai amplu de adaptare a strategiei de conținut, menit să răspundă atât publicului de televiziune liniară, cât și consumatorilor digitali, în contextul unei piețe media aflate într-o continuă evoluție”, se arată în comunicatul PRO TV .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Guvernul crește vârsta de pensionare în MAI, MApN, SRI și SPP. Anunțul făcut de ministrul Apărării

2 „Niște nulități, repetenții clasei care au ajuns în politică, ultimii oameni pe care nu i-ar angaja nimeni nici să păzească vacile, fac scandal pe te…

3 Fanteziile pornografice și cruzimea unei neveste naziste. Cum se afișa în fața prizonierilor cea poreclită „Cățeaua de la Buckenwald”

4 Panică și lacrimi în parcare: o șoferiță a rămas blocată aproape o oră de câțiva centimetri de zăpadă. „Nu știu ce să fac, nu pot să ies”

5 Cum s-a prăbușit discursul propagandei ruse după loviturile lui Trump: „Ne vor zdrobi”