Măsuri mai blânde pentru mercenarii lui Horaţiu Potra: arestul preventiv şi cel la domiciliu, înlocuite cu control judiciar

Măsuri mai blânde pentru mercenarii lui Horaţiu Potra: arestul preventiv şi cel la domiciliu, înlocuite cu control judiciar

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să înlocuiască arestul preventiv și la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru 14 inculpați din dosarul mercenarilor lui Horațiu Potra.

Măsuri preventive mai blânde pentru mercenarii lui Horaţiu Potra FOTO: Inquam photos / Octav Ganea

Măsuri preventive mai blânde pentru mercenarii lui Horaţiu Potra FOTO: Inquam photos / Octav Ganea

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, joi, să înlocuiască arestul preventiv cu măsura controlului judiciar pentru 14 dintre inculpații din dosarul mercenarilor lui Horațiu Potra. Astfel, Andrei-Florin Lup, Ioan Lup și Manfred Ioan Hauptman, inițial în arest preventiv, vor fi plasați sub control judiciar pe o durată de 60 de zile.

În cazul celorlalți 11 inculpați: Cristian Sergiu Borișcă, Adrian-Inocențiu Comiza, Vasile-Leonard Dragoman, Traian Lechințan, Ovidiu-Claudiu Mureșan, Constantin Timofti, Claudiu-Marian Lăpădatu, Matei Dărăbanț, Iulian Aniței, Mihail-Alex Goloțoiu și Dan Cristian Panța, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită tot cu controlul judiciar, pentru aceeași perioadă.

Toţi inculpaţii au acum mai multe obligaţii şi interdicţii : nu pot părăsi România fără încuviinţarea autorităţilor judiciare, nu au voie să vină în Bucureşti, trebuie să poarte permanent dispozitive electronice de supraveghere şi să informeze periodic despre mijloacele lor de existenţă. În plus, li se interzice participarea la manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice şi deţinerea ori folosirea armelor. Instanţa atrage atenţia că nerespectarea acestor condiţii poate duce la înlocuirea controlului judiciar cu arest la domiciliu sau arest preventiv.

Obligaţii pe durata controlului judiciar

Pe durata controlului judiciar, inculpaţii trebuie să se prezinte ori de câte ori sunt chemaţi la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată. Ei trebuie să anunţe imediat autorităţile despre schimbarea locuinţei şi să respecte programul de supraveghere stabilit de poliţie.

Contextul dosarului

Dosarul vizează 18 inculpaţi, acuzaţi de tentativă la acţiuni contra ordinii constituţionale , nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, operaţiuni ilegale cu articole pirotehnice şi instigare publică. Procurorii au legat audierile de operaţiunile desfăşurate în 26-27 februarie, când au fost efectuate 47 de percheziţii în judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov, Timiş şi Cluj, vizând locuinţele a 27 de persoane şi patru sedii de firmă. Printre cei vizaţi s-a aflat şi mercenarul Horaţiu Potra, în casa căruia au fost găsite teancuri de dolari şi numeroase arme, pe care acesta a recunoscut că le deţine ilegal.

Procurorii au menţionat că scopul operaţiunii a fost „documentarea şi investigarea activităţilor infracţionale ale persoanelor vizate, probarea legăturilor infracţionale, respectiv identificarea de bunuri şi înscrisuri folosite în activitatea infracţională”.

Dosarul include şi alte persoane cercetate pentru implicare în grupuri cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi pentru promovarea publică a cultului persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii şi răspândirea de idei extremiste.

Deciziile recente privind alţi inculpaţi

La începutul lunii august, procurorii au auditat 18 inculpaţi, iar Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar cu interdicţii stricte, inclusiv de a posta mesaje cu conţinut rasist, legionaro-fascist sau antisemit. Recent, Ministerul Public a schimbat încadrările juridice pentru Georgescu , pentru complicitate la tentativă la acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată. Printre audiaţi s-a numărat şi fostul mercenar Eugen Sechila, ridicat cu mandat de pe Aeroportul Henri Coandă.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată în Camera de Consiliu, joi, 21 august 2025, şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 BREAKING Rusia a lovit un important producător american de electronice din Ucraina!

4 Creierul operațiunii și-a turnat colegii / Zeci de soldați ruși dintr-un batalion de elită s-au împușcat între ei pentru bani și medalii

5 BREAKING Dezvăluire de la vârful Kremlinului / Cerințele puse pe masă de Putin pentru încheierea războiului