Medicul Cristian Andrei, acuzat de agresiuni sexuale de către mai multe femei, dus în cătușe la Poliție, după o zi de percheziții

Medicul Cristian Andrei, acuzat de agresiuni sexuale de către mai multe femei, dus în cătușe la Poliție, după o zi de percheziții

Medicul Cristian Andrei, acuzat că a agresat sexual mai multe paciente, în timpul ședințelor de terapie, precum și că a practicat fără drept profesia de psiholog, a fost dus miercuri seară sub escorta Poliției la Serviciul de Investigații Criminale Sector 1.

Pe parcursul zilei, polițiștii bucureșteni au făcut mai multe percheziții inclusiv la locuința medicului, acuzat de viol, agresiune sexuală, înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii.

Miercuri seară, el a fost dus la audieri în cătușe, flancat de polițiști.

Medicul Cristian Andrei dus la audieri. FOTO: Inquam Photos / George Călin

În luna noiembrie, publicația PressOne a dezvăluit că acesta nu deține un atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor și că mai multe paciente îl acuză pe medic de avansuri sexuale și manipulare emoțională.

Femeile care au contactat publicația au descris abuzuri sexuale petrecute încă din anul 1998 în cabinetul de terapie al lui Cristian Andrei, la cinci ani după ce acesta a devenit medic psihiatru.


Poliția Capitalei a transmis atunci că „s-a sesizat din oficiu”, după dezvăluirile din presă.

Confruntat cu primele acuzații de hărțuire sexuală, înainte ca PressOne să publice ancheta care a dezvăluit că medicul practică fără atestat, Cristian Andrei a susținut că nu ar fi făcut vreodată rău vreunei persoane care a intrat la el în cabinet și că acuzațiile sunt false: „Cum să întrețin relații sexuale? În timpul ședinței de psihoterapie faci psihoterapie”.

De asemenea, medicul a admis că nu are atestat de liberă practică în psihoterapie din partea Colegiului Psihologilor din România şi afirma că nici nu are de gând să ceară unul.

Într-un comunicat, în care nu îl numește direct pe doctorul Cristian Andrei, Poliția Capitalei a precizat că miercuri, 28 ianuarie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 1 au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, Târgoviște și în județul Ilfov, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, viol și agresiune sexuală.

Atacați de câini

La adresa din județul Dâmbovița echipa Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) a pătruns fără forțarea căilor de acces, au declarat surse din anchetă pentru HotNews.

Când polițiștii au traversat curtea, aproximativ 200-250 de metri, au fost atacați de doi câini agresivi, ce puneau în pericol anchetatorii prezenți la operațiune.

Un polițist a folosit o armă cu bile de cauciuc, însă câinii nu au fost răniți și nu s-au produs pagube materiale.

Ce acuzații i se aduc lui Cristian Andrei

Anchetatorii spun că, în urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că, în perioada 2004-2025, suspectul ar fi desfășurat activități specifice profesiei de psiholog, și nu ar fi absolvent al unei facultăți de psihologie acreditată și nu ar deține atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor din România.

De asemenea, în perioada 2019-2024, el ar fi indus în eroare trei persoane vătămate, toate de sex feminin, spunând că deține calitatea de psiholog și le-ar fi determinat să îi achite contravaloarea mai multor ședințe de psihoterapie, activitate pe care nu ar fi fost abilitat legal să o desfășoare, mai spun polițiștii.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că în perioada 21.10.2019-15.03.2020, în cadrul unor ședințe de psihoterapie, desfășurate la sediul unui institut de profil, cu punct de lucru în municipiul București, Sectorul 1, al cărui președinte ar fi suspectul din dosar, acesta ar fi exercitat acte de agresiune sexuală asupra unei persoane vătămate, profitând de starea de vulnerabilitate și dependență emoțională generată de relația terapeutică.

„În același context și interval de timp, bărbatul ar fi săvârșit și infracțiunea de viol, constând în aceea că, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a-și exprima voința, ar fi întreținut raport sexual cu aceasta. De asemenea, la data de 09.01.2024, în cadrul unei ședințe de psihoterapie desfășurate la sediul aceluiași institut, cu punct de lucru în sectorul 2, profitând de starea de vulnerabilitate a unei alte persoane vătămate, aflate sub îngrijirea sa psihoterapeutică, sub pretextul desfășurării unui joc psihologic, ar fi exercitat acte de agresiune sexuală asupra acesteia, constând în cuprinderea de brațe și sărutarea forțată”, se mai precizează în comunicatul Poliției Capitalei.

Potrivit anchetatorilor, la data de 24.01.2024, în același loc, bărbatul ar fi încercat să comită o infracțiune de agresiune sexuală, prin constrângere, „prin aceea că i-ar fi prins mâna persoanei vătămate și ar fi încercat să i-o aşeze, peste haine, pe zona lui genitală, iar ulterior ar fi încercat să o sărute, luând-o în brațe și strângând-o cu putere”.

Conform investigației, la data de 18.11.2024, la sediul institutului cu un alt punct de lucru din Sectorul 1, folosindu-se de autoritatea funcției și de relația de subordonare față de o a treia persoană vătămată, studentă care desfășura activități practice sub coordonarea sa, bărbatul ar fi exercitat acte de agresiune sexuală, constând în atingerea acesteia pe sub haine, iar ulterior, prin constrângere, ar fi continuat actele de natură sexuală, inclusiv atingeri forțate, împiedicând persoana vătămată să se apere.

Cristian Andrei a fost depistat și a fost dus la audieri, după percheziții.

Cercetările vor fi continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit... / „Bomba” de 7 trilioane care amenință să arunce în aer piețele internaționale

2 Procuror CSM / „Paradisul infractorilor. Legile sunt sub orice critică și favorizează infractorii. Cum poate un criminal să primească dreptul să iasă d…

3 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, cazul partenerei de viață a șefului CJ Iași, care deține un record de funcții publice / Apă, Gaz, Parlament, Guve…

4 Jurnalista din Chișinău care i-a luat un interviu lui Călin Georgescu, blocată la graniță. Anunță că dă statul român în judecată: „Mi-au spus bună ziu…

5 Tentativă de lovitură de stat militară dejucată de Xi Jinping la Beijing?