Mehedinţi: 5 persoane reţinute şi 7 sub control judiciar; au obţinut 3,6 milioane euro din reciclarea deşeurilor

Mehedinţi: 5 persoane reţinute şi 7 sub control judiciar; au obţinut 3,6 milioane euro din reciclarea deşeurilor

Cinci persoane din Strehaia au fost reţinute şi şapte au fost puse sub control judiciar după ce au obţinut peste 3,6 milioane euro din reciclarea deşeurilor prin întocmirea în fals a documentaţiei necesare care să ateste activitatea respectivă.

Potrivit IPJ Mehedinţi, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii DIICOT- BT Mehedinţi, au efectuat 22 de percheziţii domiciliare şi au pus în executare 39 de mandate de aducere pentru destructurarea unui grup infracţional organizat.


Sursa foto: IPJ Mehedinţi


"Din cercetări a reieşit că, din anul 2019, grupul infracţional organizat, originar din oraşul Strehaia, ar fi controlat mai multe firme, care aveau ca obiect de activitate colectarea, transportul şi reciclarea deşeurilor din ambalaje, dobândind, în mod ilicit, aproximativ 3.600.000 de euro, prin întocmirea în fals a documentaţiei necesare care să ateste activitatea respectivă. În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi 179.100 de lei, 11.000 de euro, 1.000 de lire sterline, respectiv 10 monede de aur, o salbă cu 11 monede de aur, dispozitive de minare criptomonede (aflate în funcţiune la momentul percheziţiei), 27 de telefoane, 4 laptopuri, 1 HDD, carduri bancare, cartele, diverse înscrisuri şi acte contabile. În urma probatoriului administrat şi a audierilor efectuate de procurorul de caz, au fost reţinute, pentru 24 de ore, 5 persoane, iar faţă de 7 a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar", informează IPJ Mehedinţi.

Cele cinci persoane reţinute urmează să fie prezentate Tribunalului Mehedinţi, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.


Sursa foto: IPJ Mehedinţi


Acţiunile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La activităţi au participat poliţişti de la B.C.C.O. Craiova, Bucureşti, Ploieşti, Timişoara, Constanţa şi Iaşi, poliţişti ai S.C.C.O. Gorj, Olt şi Vaslui, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”