Mihai Copăceanu, psiholog: „Tinerii consumatori de droguri nu pot fi obligați la reabilitare“

Psihologul Mihai Copăceanu explică în ce situație persoanele care consumă substanțe psihotrope pot fi obligate să urmeze ședințe de consiliere și să urmeze programe de dezintoxicare.

Foto: Adevărul

Foto: Adevărul

”Tinerii consumatori de droguri nu pot fi obligați să urmeze programe de reabilitare. De aceea în România avem cel puțin patru tipuri de situații”, explică Mihai Copăceanu.

Prima este cea a consumatorilor care merg din proprie inițiativă și din resurse personale participă la programe de psihoterapie sau dacă e cazul sunt internati în clinic i de specialitate. A doua categorie este cea a tinerilor consumatori care nu beneficiază de niciun program, mai spune specialistul.

”Cea de-a treia categorie sunt cei care au comis o infracțiune care implică drogurile. De exemplu, implicați într-un dosar de trafic de droguri și au primit o condamnare cu suspendare. În această perioadă judecătorul poate menționa în sentința obligativitate de a urma ședințe de consiliere psihologică. Consilierul de probațiune se ocupă de aceste aspecte și consemnează dacă persoana a urmat sau nu, dacă a respectat programul stabilit. Neîndeplinirea are consecințe asupra dosarului său penal deoarece consilierul de probațiune înaintează instanței raportul său”, subliniază expertul.

În final, sunt persoanele care execută o pedeapsă cu executare și dacă fapta a fost făcută pe fondul consumului de substanțe la întrarea în penitenciar li se recomandă programe de grup specifice pentru consumatorii de substanțe

”În cazul în care un tânăr care începe să consume de la 13,14 ani statul ar trebui să se asigure că există suficiente servicii medicale, psihologice și educaționale pentru ca tânărul când ajunge la 18 ani și dorește să obțină permisul auto să nu mai sufere de aceste probleme. Aceasta înseamnă prevenție eficientă”, a conchis psihologul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...