Mihai-Liviu Moraru, noul director general al AFIR

Mihai-Liviu Moraru, noul director general al AFIR

Mihai-Liviu Moraru a fost numit directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, începând cu data de 9 iunie, conform unui ordin al Ministerului Agriculturii, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Acesta îl înlocuieşte la şefia AFIR pe Adrian Chesnoiu.

Potrivit AFIR, Mihai-Liviu Moraru are o experienţă de 14 ani în ceea ce priveşte implementarea tehnică şi financiară a Programelor Naţionale de Dezvoltare Rurală, fiind parte a echipei Agenţiei încă din perioada de implementare a Programului SAPARD.

În acest interval a parcurs toate etapele profesionale, de la inspector debutant, la momentul angajării în Agenţie în anul 2016, consilier, şef serviciu şi ulterior, Director al Oficiului Judeţean Suceava.

"Funcţia de director general mă onorează şi mă responsabilizează dar, în acelaşi timp, pornesc la drum cu energia şi încrederea pe care le ştiu ca fiind calităţi definitorii ale AFIR. Avem în faţă o perioadă deosebit de complicată în ceea ce priveşte derularea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală şi a activităţii Agenţiei. Mă refer atât la asigurarea absorbţiei fondurilor disponibile din alocarea pe care am avut-o în perioada 2014 - 2020, cât şi la optimizarea activităţilor administrative şi procedurale pentru a asigura o tranziţie eficientă către noua perioadă de programare financiară. Sunt conştient că performanţa noastră din această perioadă va asigura dezvoltarea instituţională ulterioară şi va reafirma calitatea şi responsabilitatea muncii pe care AFIR le-a dovedit în repetate rânduri. Voi depune eforturile necesare pentru a asigura la nivelul întregii Agenţii aprecierea la justa valoare a profesionalismului, abordarea mea definitorie fiind meritocraţia", a declarat Mihai-Liviu Moraru, directorul general al AFIR.

Mihai-Liviu Moraru are 37 de ani şi este născut în Vatra Dornei. El a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti - Facultatea de Horticultură şi Arhitectură Peisageră, cu specializarea inginer diplomat. Are, de asemenea, un masterat în Management în Agroturism şi Alimentaţie Publică.

"Am început deja o analiză a întregii activităţi din punct de vedere al stadiului implementării PNDR 2020 şi al procedurilor de lucru şi voi iniţia o serie de acţiuni concrete pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu beneficiarii şi cu solicitanţii de fonduri europene. Experienţa de 14 ani în Agenţie o voi pune în folosul beneficiarilor PNDR 2020 şi pentru construirea unui Program consistent, corelat cu nevoile reale din următoarea perioada, specifice agriculturii şi dezvoltării economice a României", a mai precizat Mihai-Liviu Moraru. AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 „Sincer? Mi-e dor de ordine. Mi-e dor de Ceașescu” / „Șuca” a vrut să se bage și ea în seamă pe subiectul Beach, Please!, dar a scris greșit numele dict…

3 „După aceea, vor veni cu sutele” / Primele vești cu adevărat proaste pentru Rusia vin din Germania

4 ALERTĂ Simina Tănăsescu este noul președinte al CCR

5 De ce în România judecătorii se pensionează la 48 de ani. Cine au fost „băieții deștepți” care au dat legea și ce motive au avut