Mihai Stoica, atac direct la adresa lui Marius Șumudică: ”Nu are de unde să știe, nu a antrenat niciodată la nivelul ăsta”

Mihai Stoica, atac direct la adresa lui Marius Șumudică: ”Nu are de unde să știe, nu a antrenat niciodată la nivelul ăsta”

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a avut un răspuns tăios pentru Marius Șumudică (54 de ani), după ce acesta a pus sub semnul întrebării forma jucătorilor campioanei în acest debut de sezon.

Mihai Stoica a izbucnit la adresa lui Marius Șumudică | FOTO Sport Pictures

Mihai Stoica a izbucnit la adresa lui Marius Șumudică | FOTO Sport Pictures

Liber de contract, Șumudică a comentat în ultimele zile prestațiile FCSB-ului, subliniind că echipa arată mult sub nivelul din campionatele precedente. Deși ”roș-albaștrii” au cucerit titlul în ultimele două stagiuni, actualul sezon a început modest, iar formația lui Charalambous se află doar pe locul 10 , cu 25 de puncte.

Mihai Stoica: ”Au fost forţaţi să joace prea mult”

Deranjat de declarațiile fostului tehnician al Rapidului , Mihai Stoica a reacționat imediat și a transmis un mesaj ferm, în stilul său caracteristic, punând la punct comentariile lui Șumudică.

(n.r. Şumudică a spus că nu înţelege de ce FCSB nu mai aleargă precum anul trecut) Îi răspund acum lui Şumudică bolduit, că nu are de unde să ştie, că n-a antrenat vreodată în viaţa lui la nivelul ăsta atât de multe meciuri. Noi, într-un an şi jumătate, avem 100 de meciuri.

Ştiţi ce înseamnă 100 de meciuri oficiale? Cu 14 meciuri în plus faţă de adversari, faţă de Dinamo am avut 14 meciuri în plus. 14 meciuri cu mare încărcătură, să nu se mai mire Şumudică. Avem mulţi accidentaţi, unii cu accidentări mai puţin grave, alţii cu grave, dar care lipsesc.

Este pentru prima dată de când sunt în fotbal, din 1992, când am văzut jucători care au zis: <<Nu mai pot>>. Nu neapărat fizic, cât mental. Surmenaj este cuvântul, că e aproape imposibil să fii în zona ta de confort când te muţi în continuu. Ne vin peste noi meciurile astea, de asta vrem să se termine, ca să aibă băieţii de pe 21 până pe 4 vacanţă, ca apoi să avem o pregătire bună. 100 de meciuri!

(n.r. Deci FCSB nu poate face două sezoane similare?) Ba da, FCSB poate să facă un sezon similar, în situaţia în care are lot care să-i permită. Noi n-am avut lot, că au fost jucători importanţi accidentaţi, jucători care n-au mai fost la nivelul lor poate şi pentru că au fost forţaţi să joace prea mult şi jucători care nu s-au integrat şi care nu ne-au ajutat”, a declarat Mihai Stoica, pentru Prima Sport .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Monica Pop și prietenele sale, date afară dintr-un restaurant din Capitală. „S-a purtat execrabil”

2 „Nemuritorii” / șefii încremeniți în funcții publice din instituții-cheie

3 Cât de importantă mai e România pentru aliați. Mesajul al lui Armand Goșu: „Occidentalii nu-s tâmpiți să-i facem din vorbe”

4 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

5 Scandal în Franţa, după ce soția președintelui a fost înregistrată făcând o remarcă vulgară despre activistele feministe. „E timpul ca soții Macron să…