Mihnea Vasiliu (57 de ani), fostul director general al Ringier România, a murit joi după ce i s-a făcut rău în holul unui hotel din București

Mihnea Vasiliu (57 de ani), fostul director general al Ringier România, a murit joi după ce i s-a făcut rău în holul unui hotel din București, a confirmat pentru G4Media Cătălin Tolontan, coordonator editorial.

Mihnea Vasiliu plecase din companie în urmă cu două săptămâni în urma unor tensiuni cu patronatul elvețian.

Vasiliu fusese manager general al Ringier România timp de 12 ani.

Compania deține titlurile Libertatea, Gazeta Sporturilor, Univa, Avantaje și alte publicații de nișă.

Mihnea Vasiliu are o experienţă de peste 30 de ani în managementul de media, potrivit Paginademedia.

A început în 1992, ca CEO al Media Pro România, grup care îngloba operaţiunile de publishing, tipografie, cinema, producţie TV şi distribuţie. A fost timp de 14 ani în fruntea companiei fondată de omul de afaceri Adrian Sârbu.

În 2007 s-a alăturat grupului Realitatea Caţavencu, ca director adjunct, în „era” Sorin Ovidiu Vântu. După 4 ani, s-a alăturat Ringier România, în calitate de general manager.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...