Mii de credincioşi veniţi în pelerinaj la Mitropolia Moldovei participă la slujba liturgică de hramul Cuvioasei Parascheva

Mii de credincioşi veniţi în pelerinaj la Mitropolia Moldovei participă la slujba liturgică de hramul Cuvioasei Parascheva

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, şi un sobor de înalţi ierarhi oficiază joi, la Iaşi, Sfânta Liturghie de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva în prezenţa a mii de credincioşi veniţi în pelerinaj din ţară şi străinătate.

Ceremonialul religios este oficiat pe o scenă special amenajată pe pietonalul din faţa Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

La slujba liturgică sunt prezenţi şi Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Qais, Episcop de Erzurum şi Vicar al Patriarhiei Antiohiei, Ignatie, Episcopul Huşilor, Lucian, Episcopul Caransebeşului, Antonie, Episcop de Bălţi, Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Benedict Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

De la începutul pelerinajului, din dimineaţa zilei de 8 octombrie şi până la această oră, la racla Sfintei s-au închinat aproximativ 70.000 de pelerini. În Curtea Mitropoliei se află aproximativ 5.000 de persoane, iar pe pietonalul din apropierea Catedralei Mitropolitane alte 2.700 de persoane ascultă slujba liturgică. Dintre acestea, 2.000 se află în zonele amenajate cu scaune, iar 700 în proximitate.

Pentru credincioşii care nu au reuşit să ocupe un loc în apropierea scenei pe care preoţii oficiază slujba liturgică, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi în parcul din apropiere au fost amplasate cinci ecrane panoramice.

Anul acesta, pentru credincioşii care vin să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva de hramul acestuia a fost adusă spre închinare racla cu moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Persoanele care se roagă la moaştele sfinţilor primesc din partea preoţilor flori şi busuioc.

Acesta este al doilea an consecutiv în care pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva se desfăşoară la Iaşi în condiţii de pandemie. Spre deosebire de anul trecut, acum se poate închina la moaştele sfinte orice persoană, indiferent de localitatea de domiciliu sau dacă este vaccinată sau nu. Singurele restricţii care sunt impuse vizează purtarea măştii de protecţie sanitară şi a distanţei fizice. Cei care nu au măşti primesc de la voluntarii aflaţi în zonă.

În aceste zile, Iaşiul s-a transformat în cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa.

În fiecare an, credincioşi ortodocşi, dar şi catolici vin să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfânta Vineri, cum mai este cunoscută în popor, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor nevoiaşi, a cărei prăznuire se oficiază pe 14 octombrie.

Tot joi, peste 240 de lăcaşuri de cult din ţară prăznuiesc hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Cele mai frecvente prenume sărbătorite în această zi de 14 octombrie sunt, pentru femei, Paraschiva, Parascheva, Parasca, Paraska, iar pentru bărbaţi Paraschiv, Chivu, Chivel. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...