Miliardarul ceh Andrej Babis, desemnat de președinte șef al noului executiv de la Praga

Miliardarul ceh Andrej Babis, desemnat de președinte șef al noului executiv de la Praga

Miliardarul ceh Andrej Babis, a cărui mișcare populistă ANO a câștigat detașat alegerile parlamentare din luna octombrie, a fost desemnat miercuri de președintele Milos Zeman pentru a deveni șef al noului executiv de la Praga, transmit Reuters, AFP și EFE.

Președintele ceh i-a încredințat lui Babis — nr. 2 în topul averilor din Republica Cehă — sarcina formării noului guvern în pofida suspiciunilor de fraudă cu fonduri europene care planează asupra sa.

Babis și ANO (Alianța cetățenilor nemulțumiți) au câștigat alegerile cu 29,64% din voturi, adjudecându-și 78 de locuri din cele 200 ale camerei inferioare a parlamentului, ceea ce înseamnă că pentru a putea guverna are nevoie de acordul sau susținerea altor formațiuni. Dosarul deschis împotriva sa i-a redus însă șansele de a reuni o coaliție, majoritatea tuturor celorlalte opt partide parlamentare refuzând să colaboreze cu el.Cabinetul lui Babis, care va fi deci unul minoritar, urmează să-și preia atribuțiile la 13 decembrie, pentru a-i permite noului premier să ia parte la summitul Uniunii Europene din ziua următoare.
La finele lui noiembrie, poliția cehă a cerut ridicarea imunității parlamentare a miliardarului pentru a permite inculparea acestuia într-un dosar în care este suspectat de fraudă cu fonduri europene. Poliția îl suspectează pe omul de afaceri că, în urmă cu aproape un deceniu, a ascuns faptul că deținea un complex hotelier și un centru de convenții pentru a obține o subvenție de 2 milioane de euro din fonduri ale UE în cadrul unui program destinat întreprinderilor mici.

În același caz mai este implicat și vicepreședintele ANO, Jaroslav Faltynek, care respinge, la rândul lui, acuzațiile.

Babis și-a transferat în acest an acțiunile deținute în imperiul său de afaceri — un holding a cărui valoare este estimată la 4 miliarde de euro, cu interese în industria alimentară, agricultură, industria chimică și media — către fonduri fiduciare.

Destituit în mai din postul de vicepremier și ministru al finanțelor tot pe fondul controverselor legate de neregulile în care ar fi implicat, în septembrie lui Babis (63 de ani) i-a fost ridicată și imunitatea parlamentară pentru a putea fi anchetat. Un vot de neîncredere împotriva sa ar putea avea loc la jumătatea lui ianuarie anul viitor.

După desemnarea sa, miercuri, Andrej Babis a subliniat că summitul european de la 14-15 decembrie va fi unul "foarte important și pentru Republica Cehă și pentru securitatea cetățenilor" săi. "Țara noastră ar trebui să fie mai activă în soluționarea problemei migrației ilegale", a adăugat Babis, a cărui formațiune a câștigat susținere atât de la dreapta, cât și de la stânga cu promisiuni de reducere a taxelor și de înlocuire a politicienilor corupți, dar și prin apelurile de închidere a frontierelor UE și de neacceptare a cotelor de refugiați în Uniunea Europeană.

În ce-l privește, președintele Zeman — prin tradiție ostil față de media — a ținut să-l avertizeze pe viitorul premier că va fi ținta unei "campanii de ură care este purtată în această țară împotriva tuturor celor care au avut succes".

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Surprinzătorul nume ales de Polonia pentru avioanele lor F-35 / Imagini în premieră din SUA cu primul F-35 polonez, aproape finalizat

2 Anumiți „grei” din intelligence beneficiază de o protecție specială, care îi face imuni?

3 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

4 Interesante amănunte / Într-o veche mină din Bihor zace cheia care poate salva Europa din dependența de China

5 Degringoladă la Rapid / Săpunaru, monument de nesimțire. „Ori te lași, ori îl dai afară”