Militarii români s-au familiarizat cu elicopterele Black Hawk la baza Mihail Kogălniceanu

Militari români s-au familiarizat, miercuri, cu elicopterele americane Black Hawk, executând diverse manevre în cadrul unui antrenament comun cu militarii SUA, desfășurat la baza aeriană Mihail Kogălniceanu.

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

La exercițiu au fost folosite trei elicoptere, iar un al patrulea a fost expus pentru jurnaliști. 25 de militari români au participat la antrenament, care s-a desfășurat atât la baza Mihail Kogălniceanu, cât și la poligonul de la Babadag.

Militarii au făcut manevre de încărcare atât cu motoarele elicopterelor oprite, cât și cu ele pornite, dar și operațiuni de asalt, exercițiul fiind parte a angajamentului Statelor Unite ale Americii în asigurarea flancului estic al NATO, în cadrul operațiunii Atlantic Resolve.

Momentul cel mai spectaculos al antrenamentului a fost decolarea celor trei elicoptere. Suflul elicelor, dublat și de vântul puternic, a pus jurnaliștii în dificultate, luându-le diverse obiecte vestimentare și punând în pericol aparatura celor care erau în imediata apropiere a aeronavelor.

Elicopterele, de tipul UH-60 Black Hawk, aparțin Batalionului 2, Regimentul 10 din Brigada 10 elicoptere de luptă a Forțelor Terestre ale SUA și au sosit joi, 2 martie, de la Salonic, Grecia, la baza aeriană din Mihail Kogălniceanu.

Brigada 10 elicoptere de luptă este prima mare unitate de acest gen dislocată în Europa de Est ca parte a operațiunii Atlantic Resolve. Ea are peste 2.200 de militari, 86 de elicoptere și mai mult de 700 de elemente de tehnică militară ce au plecat din mai multe porturi americane către Germania, Letonia și România, precizează MApN.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Acțiunile lor chiar ne-au redus din debit. Dar au fost 100% legale” / Austria, Ungaria și Slovacia au făcut ca scăderea Dunării să se resimtă mai pute…

2 Dănuț Epure, fost rector Ovidius, reținut sub acuzația de proxenetism

3 Costul vieții gonește românii din Spania: Un exod fără precedent dintr-o economie care, oficial, „duduie”

4 Patrick Borcea, sub monitorizare electronică și ordin de protecție pentru agresiune

5 Boeingul de 400 mil. dolari al Qatarului, aterizare de lux în Mallorca, înaintea eclipsei