Ministerul Sănătății a impus norme tehnice noi privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în spitale

Ministerul Sănătății a impus norme tehnice noi privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în spitale

Ministerul Sănătății a impus norme tehnice noi privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în spitale, printr-un ordin de ministru.

''Ordinul ministrului Sănătății (OMS) 961/2016, aprobat și publicat în Monitorul Oficial, reprezintă primul act normativ din pachetul legislativ privind controlul infecțiilor nosocomiale. Conform recomandărilor Comisiei Europene, termenul de infecții nosocomiale se redefinește și devine 'infecții asociate îngrijirilor medicale' '', se arată într-un comunicat al MS.

Potrivit MS, actul normativ cuprinde: normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în spitale, tehnica de lucru și de interpretare pentru testele care evaluează eficiența curățeniei și a dezinfecției, procedura recomandată pentru igiena și dezinfecția mâinilor personalului din spitale, metodele de aplicare a dezinfectanților chimici în funcție de suportul care urmează a fi tratat, metodele de evaluare a derulării și eficienței procesului de sterilizare.

Totodată, în afara normelor tehnice ce vor trebui aplicate în unitățile sanitare, ordinul stipulează că, la achiziția de produse de curățenie și dezinfecție, toate spitalele sunt obligate să solicite avizul Comisiei Naționale de Produse Biocide și rezultatele testelor de eficacitate în baza cărora a fost emis avizul pentru produsul respectiv.

"În ceea ce privește testele de autocontrol din unitățile sanitare, acestea vor fi efectuate cu o frecvență care trebuie să țină cont de zonele de risc din spital, circulația germenilor în unitate și rezultatele screening-ului la pacienți. Cu alte cuvinte, există o frecvență fixă a acestor teste prevăzută în planul anual de combatere și prevenire a infecțiilor asociate îngrijirilor medicale, dar se introduce și obligativitatea de a derula teste de autocontrol ori de câte ori o impune situația epidemiologică", precizează MS.

Potrivit reprezentanților MS, în perioada imediat următoare, vor fi adoptate și celelalte acte normative cu impact direct asupra prevenirii și controlului infecțiilor asociate îngrijirilor medicale.

De asemenea, Ministerul Sănătății subliniază faptul că respectarea regulilor de igienă a mâinilor de către personalul medical și de către pacienți este o parte esențială a oricărui demers de prevenire a infecțiilor din spitale.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Noi dezvăluiri despre Vlad Voiculescu, un personaj cu un CV controversat

2 ZVON O halcă din PSD se va desprinde din partid după 6 decembrie! Se vorbește despre 25 de senatori și deputaț…

3 „Pe ăsta l-am arestat eu!” / Berbeceanu, uluit după ce un fost şef al prostituatelor a ajuns consilier local PSD…

4 BREAKING Aproape un milion de euro ascunși în ligheane sau în pereți / „Noi fabrici de permise” descoperite de p…

5 „În China sau în Singapore ar fi fost executat pe loc” / Romeo Dunca despre „moștenirea” lăsată de omul PSD