Ministerul Transporturilor promite un „TGV oltenesc”. Trenul de mare viteză care va asigura ruta București-Craiova. Ce viteză va putea atinge

Ministerul Transporturilor pregătește un proiect care ar putea aduce Olteniei propriul TGV (Train à Grande Vitesse): o linie feroviară modernizată între Craiova și București, unde trenurile vor putea circula cu viteze de până la 200 km/h.

Gara de Nord București. FOTO: arhivă

Gara de Nord București. FOTO: arhivă

Potrivit Club Feroviar , Ministerul a transmis Guvernului două proiecte de Hotărâri pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de modernizare a căii ferate București–Craiova. Investiția totală depășește 2 miliarde de euro și va fi realizată în două etape.

Etapa I: București Nord – Roșiori Nord

Prima fază vizează modernizarea unui tronson de 95,5 km și are o valoare estimată la 11 miliarde de lei (peste 2 miliarde de euro), dintre care 6,8 miliarde de lei vor merge către lucrările de construcții. Durata de execuție este estimată la 3 ani.

Etapa II: Roșiori Nord – Craiova

A doua etapă presupune reabilitarea a peste 108 km de cale ferată. Costurile totale ajung la 13,4 miliarde de lei (2,7 miliarde de euro), din care lucrările propriu-zise reprezintă 7,7 miliarde de lei. Termenul de finalizare este de 5 ani.

Modernizarea va permite circulația cu viteze de 160 km/h pe cea mai mare parte a traseului, cu posibilitatea de creștere la 200 km/h după desființarea trecerilor la nivel și construirea de pasaje superioare. Practic, TGV-ul oltenesc va deveni realitate abia după eliminarea acestor obstacole.

În urma sistematizării traseului, urmează să fie desființate două stații – Zăvestreni și Atârnați.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”