Ministrul agriculturii din Ungaria:„Sunt puţine produse care se identifică cu maghiarimea atât de mult ca şi pălinca”

Pălinca nu este doar o băutură de calitate excelentă, dar un simbol adevărat, specific unguresc, care poartă în egală măsură dragostea fermierului maghiar faţă de pământ, aroma şi gustul fructelor autohtone şi îl caracterizează şi pe maestrul care a preparat-o cu competenţă – a declarat luni în oraşul Körmend Nagy István, la deschiderea Concursului Naţional de Pălincă şi Tescovină, eveniment care a ajuns la ediţia a noua.

Ministrul agriculturii cu ocazia cuvântării a spus că la notorietatea pălincii a contribuit faptul că a fost inclus printre produsele considerate „Hungaricum” (produs cu specific naţional maghiar), dar trebuie pus accent şi pe calitate, a cărei bastion este Concursului Naţional de Pălincă şi Tescovină. Rostul acestei competiţii este selectarea produselor de calitate şi popularizarea acestora în Ungaria şi în străinătate.

Nagy István a postat câteva idei despre spirtul naţional şi pe pagina sa de Instagram, unde a scris printre altele că „Sunt puţine produse care se identifică cu maghiarimea atât de mult ca şi pălinca. Are un loc aparte în gastronomia şi în viaţa noastră”. (Telex)

Székely Ervin, RADOR

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet