Ministrul Agriculturii: Fermierii vor avea acces la credite cu o dobândă ROBOR de 2%

Fermierii afectaţi de pandemia de coronavirus vor avea acces la credite cu o dobândă ROBOR de 2%, iar valoarea creditului va fi de până la 85% din suma totală pe care fermierii o vor primi ca subvenţie în această perioadă, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-un briefing de presă.

"Pentru a facilita accesul fermierilor la creditare în condiţii avantajoase, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), împreună cu băncile comerciale şi cu Fondul de Garantare au încheiat convenţii, în aşa fel încât pe baza adeverinţelor emise de APIA fermierii să aibă acces la credite cu o dobândă ROBOR de 2%. Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate atât din FEGA cât şi pentru suma totală pe care fermierii o va primi ca şi subvenţie în această perioadă", a spus Oros.

El a precizat că adeverinţele vor fi eliberate de APIA începând cu data 15 mai 2020, cu două luni mai devreme comparativ cu anul trecut.

"Tot pentru a veni în întâmpinarea nevoilor fermierilor afectaţi de evoluţia pandemiei coronavirus, fermierii pot primi adeverinţele la 2-3 zile de la data depunerii cererilor. Asta este promisunea colegilor mei de la APIA şi cu siguranţă se vor ţine de cuvânt", a mai spus Adrian Oros. AGERPRES


populare
astăzi

1 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani

2 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

3 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

4 Andreea Raicu îl pune la punct pe Mugur Mihăescu: „Vă plătim indemnizația”

5 VIDEO Doar pe autostradă, din 20 octombrie, de la Craiova și Constanța până la Bacău!