Ministrul bulgar al apărării: "România a propus crearea unui grup la Marea Neagră, nu o flotilă"

'Întrebarea adresată de omologul meu român menționa 'crearea unui grup' și nu a făcut referire la o flotilă" la Marea Neagră, a declarat ministrul bulgar al apărării, Nikolai Nencev, în cadrul unei audieri joi, în Comisia de Apărare a parlamentului de la Sofia, privind așa-numita controversă a 'flotilei la Marea Neagră", relatează BTA.

Controversa a apărut săptămâna trecută în urma unei informații publicate de cotidianul '24 Ceasa' ('24 de ore'), potrivit căreia România i-a cerut Bulgariei să participe la o inițiativă română privind crearea unei flote comune la Marea Neagră cu participarea Turciei, Ucrainei și României.

Președintele bulgar Rosen Plevneliev și premierul Boyko Borissov au refuzat oferta, spunând că Bulgaria poate participa la o astfel de inițiativă numai într-un format NATO. Borisov a declarat în cadrul unei conferințe de presă pe 16 iunie, în prezența lui Plevneliev și a lui Nencev, că Rusia este deosebit de sensibilă cu privire la eventuala participare a Bulgariei la formațiuni militare care par îndreptate împotriva ei.

BTA amintește că președintele român Klaus Iohannis a declarat mai târziu, în cursul aceleiași zile, înainte de a părăsi Bulgaria, că propunerea României a fost interpretată greșit.

"În această conversație, cuvântul 'flotilă' nu a fost prezent și nu ni s-a cerut nimic de acest gen', a subliniat ministrul bulgar al apărării. 'România ne-a propus să ne alăturăm unei inițative pentru ca Bulgaria, România și Turcia să consolideze pozițiile NATO în zona Mării Negre", a explicat ministrul. El a discutat în legătură cu acest subiect cu ministrul român al apărării, Mihnea Motoc, pe 14 iunie la Bruxelles, în marja unei reuniuni a miniștrilor apărării NATO.

Mai târziu, Nencev le-a precizat jurnaliștilor că înființarea unui grup presupune acțiuni coordonate în comun, în timp ce crearea unei flotile înseamnă să existe o singură comandă care trebuie asumată de una dintre țările participante.

Nencev a insistat că și-a coordonat poziția cu cea a ministrului de externe și a premierului și de fapt a exprimat aceeași poziție cu cea a șefului guvernului. Ministrul bulgar al apărării a afirmat de asemenea că l-a contactat pe președintele Rosen Plevneliev înainte și după întrevederea cu omologul său român pentru a-l informa în legătură cu discuțiile.

'Mai mult decât atât, acestea nu au fost discuții între patru ochi, există o transcriere a acestei întrevederi", a explicat ministrul bulgar al apărării, care a dat asigurări că nu au fost asumate niciun fel de angajamente cu privire la această chestiune. 'Nu ne-am angajat și nu am fost de acord să continuăm discuțiile în acest format", a mai spus Nencev.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Veștile triste încep să se confirme! Conducerea Chinei a trimis 40 de incineratoare mobile în Wuhan

2 VIDEO Veste sinistră în presa americană: Regimul de la Beijing ar fi decis abandonarea orașului Wuhan! Oamenii…

3 Cum arată sondajul cu care i-a păcălit Ciolacu pe pesediști în CEx

4 Informație / Probleme la CCR. Președintele, întâlnire de taină cu liberalii la Vila Lac

5 Document / Fraților, suntem luați de proști? Predoiu cere detaşarea la Ministerul Justiţiei a unei judecătoare c…

recomandări

Te ia DNA: Valentin Constantin Bretfelean

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Gustări speciale pentru seara Oscarurilor