Ministrul Mediului: Tăierile din Pădurea Băneasa, conforme amenajamentului silvic; miercuri merg acolo

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a afirmat luni că tăierile din Pădurea Băneasa sunt conforme cu amenajamentul silvic şi a anunţat că miercuri va merge acolo.

"Miercuri dimineaţă merg eu personal. (...) Nu sunt doar fotografii, sunt şi filmări care au relevat faptul că, din nefericire pentru mine sau pentru bucureşteni, tăierile de acolo sunt conforme amenajamentului. (...) Conform amenajamentului, pădurea poate fi exploatată şi ce este principal, şi ce este secundar", a spus Alexe, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL de la Parlament.

El a precizat că, în prezent, mai mult de 50% din Pădurea Băneasa este proprietate privată şi nu este în administrarea Romsilva.

Alexe a susţinut că Ministerul Mediului poate să facă ceva în acest caz. "Ceea ce voi hotărî ca ministru vă voi anunţa miercuri dimineaţa, ori la ora 9,00, ori la ora 10,00", a adăugat ministrul. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet