Ministrul Raluca Turcan şi preşedinta CJ Sibiu, amendate pentru că nu au purtat mască de protecţie

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean şi alte patru femei au fost amendate pentru că nu au purtat masca de protecţie la o acţiune în aer liber, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, Luciana Lazăr.

"În urma apariţiei în mediul on-line a unor imagini în care sunt înfăţişate mai multe persoane care nu poartă masca de protecţie în timp ce se află în bena unui autovehicul, poliţiştii sibieni s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor efectuate au fost identificate 6 persoane de sex feminin, care au fost sancţionate contravenţional în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020.
Astfel, poliţiştii au reţinut că la data de 27 martie 2021, aflându-se în bena unui autoturism, respectivele persoane nu au purtat masca de protecţie individuală, nerespectând astfel măsurile de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor în contextul stării de alertă instituită la nivel naţional pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.000 lei, potrivit art. 65 lit. h din Legea 55/2020", a precizat Luciana Lazăr.

Ministru al Muncii şi lider al PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a recunoscut că a greşit "din neatenţie" când a renunţat la masca de protecţie.

"Nu voi obosi să spun un lucru: că a fost neatenţie, nu sfidare faţă de oameni şi că, din păcate, tot ce am făcut bun în acea acţiune, împreună cu oameni care mi-au fost alături, a fost acoperit de un moment în care am greşit. O lecţie de viaţă. Alte cuvinte şi explicaţii sunt de prisos", a scris pe Facebook, recent, Raluca Turcan.


Raluca Turcan, Daniela Cîmpean şi alte persoane au plantat copaci sâmbătă, la Ocolul Silvic din Tălmaciu, unde, după cum au declarat acestea, pentru câteva minute au renunţat la masca de protecţie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

3 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor