Ministrul Sănătăţii a demis-o pe Maria Niţescu de la conducerea Institutului "Matei Balş"

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a demis-o, luni, pe Maria Niţescu, manager interimar al Institutului "Matei Balş" din Bucureşti, decizia fiind motivată de "multiplele disfuncţionalităţi" în gestionarea situaţiei pacienţilor internaţi în Pavilionul V al unităţii medicale care au fost transferaţi în urma incendiului din 29 ianuarie 2021 şi în comunicarea cu ministerul.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, atribuţiile de manager interimar vor fi preluate, începând de luni, de directorul medical Cătălin Apostolescu.

"Ministerul Sănătăţii a solicitat, în această dimineaţă, informaţii cu privire la decesul unui pacient internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov care, potrivit presei, s-a aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Univ. Dr Matei Balş" în timpul incendiului. Institutul a răspuns printr-o notă telefonică, la ora 10,01, potrivit căreia pacientul nu s-a aflat în Pavilionul V în momentul incendiului şi nu a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov. La ora 14,17, Institutul a revenit asupra acestei informaţii şi a comunicat Ministerului Sănătăţii că pacientul s-a aflat în Pavilionul V în timpul incendiului, că a fost evacuat de către personalul medical propriu înaintea sosirii echipajelor de intervenţie şi că a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov în data de 29 ianuarie 2021, la ora 16,30", se arată în comunicat.

Totodată, ministrul Sănătăţii a trimis Corpul de control să "elucideze" modul în care au fost gestionate transferurile tuturor pacienţilor internaţi în Pavilionul V al Institutului "Matei Balş", precum şi comunicarea cu toate celelalte autorităţi implicate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

4 VIDEO Peste 300 de oameni și 240 de utilaje lucrează pe primul lot montan al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Moldova de Transilvania

5 Documente ce ar conține informații despre polițiști, misiuni și infractori, scoase la vânzare de hackerI