Mircea Cărtărescu ratează din nou Nobelul: ce i-a lipsit în fața Annei Carson
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 i-a fost acordat scriitoarei canadiene Anne Carson. Membrii Academiei Suedeze i-au recompensat creația curajoasă și inventivă, remarcând modul ludic în care autoarea poartă un dialog cu tradiția clasică și reușește să inoveze formele literaturii contemporane.
Mircea Cărtărescu a ratat Nobelul pentru Literatură și în acest an Foto: EPA EFE
Deși a figurat printre finaliștii acestei ediții, Mircea Cărtărescu nu a făcut pasul decisiv către marele premiu, o situație care se repetă de aproape douăzeci de ani, perioadă în care este menționat constant drept favorit.
Analizând contextul acestei decizii, antropologa și creatoarea de conținut cultural Sînziana Mocanu a explicat motivele pentru care Anne Carson s-a impus în ochii juriului, arătând spre modul în care scriitoarea canadiană combină mitologia cu explorarea lirică:
„Despre Anne Carson știm că are o pasiune pentru mitologie și că scrie la graniță dintre poezie și proză. Cel mai cunoscut roman al ei este Autobiografia Roșului (roman tradus la editura Trei imprintul Anansi) care este scris în maniera ei specifică, în versuri. Aici apelează la legenda lui Herakles (Hercule) a cărui a zecea muncă a fost sa-l ucidă pe Geryon. La Carson aceste două personaje devin doi adolescenți care se îndrăgostesc, iar roșul capătă atât valente erotice, cat și simbolistica urii aduse comunității Queer” – Sînziana Mocanu
În ceea ce privește cartea care i-a asigurat lui Cărtărescu atenția juriului internațional, Mocanu indică fără ezitare romanul „Solenoid”. Aceasta notează că succesul global al prozatorului român contrastează puternic cu atitudinea forului academic național: Academia Română continuă să refuze primirea sa, unii membri, precum Nicolae Breban, reproșându-i anterior că ar scrie doar despre „tăticul, mămica și Mirciulică”.
Lipsa de succes a autorului român la ultimele 20 de ediții ale Nobelului are însă rădăcini mult mai profunde, legate de raportul de forțe din cultura mondială:
„Cred că răspunsul e complex. Vorbeam zilele trecute cu o autoare basarabeancă despre cum, la nivel de percepție mondială, mi se pare ca literatura din fostul bloc comunist poartă o anatemă a superficialității. Sigur, Cărtărescu e apreciat de profesori de la Columbia, așa cum am văzut recenzia pozitivă a unui profesor asociat de acolo. Nu ne ajută faptul că primul roman din spațiul romanesc, Ciocoii vechi și noi (1863) al lui Filimon a fost scris la prea mulți ani după deschiderea primei librării din Marea Britanie, Hatchards (1797) și că nu avem o literatură veche. Literatura română e una tânără, nu avem “cărți cult” pe care să le punem pe masă culturii mondiale și să zicem “hai viețile mele că suntem și noi cineva”. Spațiul literar este, aș zice căpușat, de ideea că literatura bună vine din spațiul anglo-saxon pentru că acolo vedem “tradiția”, ei “dau ora exactă”. Bine, în ultimii ani se vede o evoluție, însă cred că mai durează până țările din est vor fi recunoscute” – Sînziana Mocanu
În opinia creatoarei de conținut, scriitorului nu îi lipsește nimic pe plan estetic pentru a câștiga premiul în viitor, însă recunoașterea externă ar trebui precedată de o validare acasă: „Cred cu tărie ca ar trebui primit în Academie, respectiv cred că ar merita un Nobel, și chiar nu mă consider naționalistă și nici un mare fan al stilului său nu sunt. Cred că doar nu a venit momentul fostului spațiu comunist să intre în așa-zisa lume cultă”.
Cine este laureata Anne Carson: parcursul unei cariere inovatoare
Născută în 1950 la Toronto, Anne Carson și-a început parcursul academic susținându-și în 1981 doctoratul în Studii Clasice cu lucrarea „Odi et Amo Ergo Sum”. Cariera sa s-a dezvoltat pe trei coordonate complementare: cercetare universitară, traducere și poezie.
Versiunile sale în limba engleză din greaca veche au fost privite ca veritabile creații literare autonome. Între acestea se numără versurile poetei Sappho, reunite în volumul „If Not, Winter” (2002), dar și traducerile pieselor „Electra” (2001) și „Antigona” (2015) de Sofocle, respectiv „Bakkhai” (2015) de Euripide.
Piatra de temelie a operei sale a fost pusă în 1986, odată cu eseul „Eros the Bittersweet”. Pornind de la un compus atribuit lui Sappho ce definește iubirea ca un amestec de suferință și încântare, Carson teoretizează tensiunea dintre cel ce iubește și cel iubit drept sursa de energie a creației poetice. Ea apelează la o așa-numită „viziune stereoscopică”, o metodă ce permite echilibrarea simultană a două perspective distincte.
Această structură a dialogului neconvențional este continuată în „Economy of the Unlost” (1999), unde poetul Simonide din Keos este alăturat lui Paul Celan, precum și în volumul „Men in the Off Hours” (2000), care construiește o punte între Tucidide și Virginia Woolf. Potrivit forului de la Stockholm, aceste juxtapuneri inedite au eliberat poezia de accentul pus strict pe vocea lirică proprie și au facilitat dezvoltarea unor noi limbaje estetice.
Consolidarea recunoașterii sale internaționale a avut loc pe parcursul anilor ’90. În volumul „Glass, Irony, and God” (1995), poemul amplu „The Glass Essay” combină durerea destrămării unei căsnicii cu peisajul mlaștinilor și universul scriitoarei Emily Brontë. În 1998, Carson a lansat „Autobiography of Red: A Novel in Verse”, socotită o capodoperă a bibliografiei sale. Folosind fragmentele lui Stesichoros despre monstrul Geryon, autoarea rescrie mitul uciderii acestei creaturi de către Heracle într-un roman de formare. Geryon devine un tânăr vulnerabil, marcat de abuzuri în familie, care dezvoltă o atracție fatală tocmai pentru cel menit să-l distrugă.
Universul său a continuat să experimenteze genurile și formele de expresie. În 2001 a apărut „The Beauty of the Husband: A Fictional Essay in 29 Tangos”, o radiografie sarcastică a unei trădări conjugale, ritmată de versurile lui John Keats. Zece ani mai târziu, în „Nox” (2010), Carson a comemorat moartea fratelui său Michael, dispărut în Danemarca în 2000, printr-o operă-obiect în formă de acordeon, care îmbină documentele personale cu elegia funerară compusă de poetul Catul.
Căutările sale de deconstrucție a formatului clasic de carte au dat naștere volumului „Float” (2016), alcătuit din 22 de cărticele independente ce pot fi parcurse fără o ordine prestabilită, și volumului hibrid „Wrong Norma” (2024). Deschiderea către arte performative, operă, teatru și colaborările directe cu coregrafi și artiști vizuali i-au asigurat Annei Carson libertatea deplină față de convențiile rigide ale lumii literare.
Explorează subiectele:
