Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, condamnați la 3 ani închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universității Craiova

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, condamnați la 3 ani închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universității Craiova

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal Mircea Sandu și fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir au fost condamnați, luni, de Tribunalul București, la câte 3 ani închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii ilegale a Universității Craiova.

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au primit câte 2 ani și 4 luni închisoare, pedepse sporite cu câte 8 luni închisoare, însă instanța a dispus suspendarea executării pedepselor de câte 3 ani închisoare, pe durata unor termene de supraveghere de 3 ani și 4 luni. Cei doi au fost obligați să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, dacă sănătatea le va permite, pe o durată de 100 de zile.

Potrivit deciziei tribunalului, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost obligați la plata a câte 80.000 lei amendă penală, precum și 2 ani interzicerea unor drepturi civile.

De asemenea, Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal au fost condamnate la plata a câte 370.000 de lei amendă penală fiecare și publicarea hotărârii de condamnare, după rămânerea definitivă a deciziei.

Judecătorii au admis acțiunea civilă formulată de SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA, prin lichidator judiciar — Agenția de Insolvență SPRL București. De asemenea, Mircea Sandu, Mitică Dragomir, LPF și FRF trebuie să plătească 10.527.634 lei, plus dobândă legală de la rămânerea definitivă a hotărârii, către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice — ANAF.

Pe durata termenelor de supraveghere, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir trebuie să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență. De asemenea, cei doi nu au voie să părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

Instanța a mai dispus menținerea sechestrului asigurător asupra bunurilor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal.

Judecătorii au respins ca inadmisibile acțiunile civile formulate de Clubul Sportiv Județean Știința U Craiova, Asociația Fan Club Universitatea Craiova — Legiunea XIII, Asociația Peluza Sud, FC U Craiova, Preoteasa Gigel, Adrian Mititelu, Gigi Mititelu, Liana Gabriela Mititelu, Ileana Mititelu și Marin Emanuel Elian.

Instanța a luat act că Primăria Municipiului Craiova a renunțat la solicitarea de constituire ca parte civilă.

Decizia nu este definitivă.

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimiși în judecată în iunie 2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și sustragere de sub sechestru.

De asemenea, au fost deferite justiției și Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și sustragere de sub sechestru.

Procurorii au reținut că, în data de 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club U Craiova SA, club al cărui patron este Adrian Mititelu, din cauza încălcării grave a statutului federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.

"Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai FRF, respectiv ai LPF, și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF. Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanți ai FRF, respectiv LPF — Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva SC Fotbal Club U Craiova SA au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva Federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului", declară DNA.

Deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a FRF, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale — 20 iulie 2011.

"Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Clubului U Craiova a fost adoptată cu 'un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp'. Concret, urmare a deciziei de excludere a Fotbal Club U Craiova SA din FRF, contractele civile dintre aceasta și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar jucătorii au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului", susțin procurorii.

DNA mai precizează că, în 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale clubului și totodată indisponibilizase 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15,8 milioane lei.

Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante