Misiunea OMS privilegiază ipoteza orginii animale a SARS-CoV-2 (raport)

Misiunea ştiinţifică însărcinată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să caute originea pandemiei consideră că, cel mai probabil, coronavirusul SARS-CoV-2 a trecut din regnul animal la oameni, dar încă nu a stabilit cum s-a întâmplat acest lucru, relatează EFE.

Ipoteza ca trecerea să se fi făcut indirect, printr-o specie intermediară, a căpătat cea mai mare greutate în raportul final al experţilor, care au depus în ultimele luni eforturi pentru a identifica geneza crizei sanitare care a cuprins întreaga lume de peste un an.

Nu există piste suficient de puternice care să indice o specie în mod particular, însă pangolinii au fost până acum cei mai suspectaţi.

De asemenea, oraşul chinez Wuhan şi în special piaţa Huanan nu pot fi considerate definitiv punctul de origine al pandemiei, potrivit raportului final al echipei ştiinţifice a OMS, prezentat marţi într-o conferinţă de presă online la Geneva.AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu