Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur

Moții din Apuseni, locuitorii unora dintre cele mai izolate și mai spectaculoase ținuturi montane din România, au fost considerați de istorici o populație aparte, a cărei origine străveche a stârnit controverse.

În mai multe regiuni ale României, comunitățile tradiționale și-au revendicat, de-a lungul timpului, origini străvechi, legate de triburile care au locuit pe actualul teritoriu al țării în urmă cu mai multe milenii. Un loc aparte în rândul populațiilor arhaice îl ocupă moții din Munții Apuseni, considerați de istorici una dintre cele mai vechi populații românești din Transilvania, dar și una dintre cele mai enigmatice.

Declinul populației din Țara Moților

Numele lor ar proveni de la termenul francez „mons”, care înseamnă munte sau muntean. Moții au fost legați din cele mai vechi timpuri de așezările din Munții Apuseni, dezvoltate în jurul orașelor Câmpeni și Abrud, dar și de alte sate de munte din Alba, Bihor, nordul Hunedoarei și din zone ale județelor Cluj și Arad.

În mod tradițional, „Țara Moților” cuprinde comunitățile din orașele Câmpeni și Abrud și din comunele apropiate Arieșeni, Albac, Bistra, Avram Iancu, Ciuruleasa, Bucium, Gârda de Sus, Horea, Roșia Montană, Poiana Vadului, Sohodol, Scărișoara, Vidra și Vadu Moților.

La începutul secolului al XX-lea, populația acestei regiuni etnografice se ridica la 50.000 de locuitori, iar în anii ’40, când a atins vârful demografic, „Țara Moților” cuprindea o populație de peste 64.000 de locuitori. După Al Doilea Război Mondial, aceasta a scăzut treptat, iar conform celui mai recent recensământ, din 2021, populația celor 14 comune și a celor două orașe însumează aproximativ 34.000 de persoane.

De-a lungul timpului, originea moților a stârnit controverse și a fost disputată de istorici, etnografi și lingviști. Unii cercetători le-au atribuit rădăcini vechi, asociindu-i cu populații antice care au locuit sau au trecut prin Carpați: triburi celtice care au ajuns în Transilvania dinspre vest, agatârși, daci ori coloniști romani, dar și cu grupuri ilire și dalmate aduse de Imperiul Roman pentru exploatarea bogatelor zăcăminte de aur și argint din Apuseni.

Ținutul aurului, locuit și de agatârși

Înainte de venirea romanilor, marile zăcăminte de aur din Munții Apuseni, aflate în nordul actualului județ Hunedoara și în Alba, erau exploatate de localnici, care culegeau aurul din râuri ori din nisipurile și rocile aflate la suprafața versanților.

„Nici în vis, nici cea mai fantastică imaginație nu și-ar putea închipui ce au făcut oamenii aici, în decursul celor câteva mii de ani de când au început să caute aur. Sunt cele mai vechi mine din Europa. Se vorbește de un popor dinaintea dacilor, de agatârși. Înaintea lor vor fi fost alții. Căutători de aur, cu toții. Cert e că romanii au venit în Dacia atrași, cel mai mult, de faima acestor mine. Urmele exploatării lor au rămas intacte, absolut intacte. Galerii drepte, simetrice, săpate cu ciocanul și cu dalta, centimetru cu centimetru”, nota Geo Bogza.

Printre populațiile antice asociate de istorici cu teritoriul Transilvaniei se numără și agatârșii, despre care autorii vechi scriau că se tatuau pe față și pe trup și își vopseau părul blond într-o culoare albastră — colore caeruleo. Aristotel relata că, la agatârși, legile se cântau pentru a fi învățate pe dinafară.

„Dragostea de literatură și în special de muzică și poezie a daco-geților era, de altfel, străveche. Aristoteles ne-a păstrat știrea că «Agathyrsii», adică dacii din munți, versificau legile lor și le cântau spre a le ține bine minte pe de rost”, scria istoricul Vasile Pârvan în Getica.

Unii istorici susțin că triburile agatârșilor au fost asimilate de populația daco-getă care locuia pe teritoriul Transilvaniei, însă urmele lor au fost asociate și cu grupuri de morminte de înhumare descoperite pe Mureșul Superior, care prezintă trăsături aparte. Potrivit unor cercetători, numele de agathirsoi ar însemna „conducătorii cu toiege” (thirsus = toiag). Despre ei se afirmă că se ocupau cu extragerea și prelucrarea metalelor, cu viticultura și oieritul și că erau adoratori ai lui Dionysos.

Țara Moților, plină de vestigii antice

Istoricul Ion Rusu Abrudeanu îi descria pe moți ca fiind descendenți ai dacilor, romanilor și coloniștilor aduși de Imperiul Roman pentru a popula regiunea auriferă din munți. Apusenii cuprind unele dintre cele mai mari resurse de aur și metale prețioase din România, iar zăcămintele lor au fost căutate din cele mai vechi timpuri, Abrud (video) fiind unul dintre cele mai vechi centre miniere.

Peștera interzisă din Apuseni care ascunde picturi vechi de zeci de mii de ani. Ce secrete au grotele oamenilor preistorici

„Moţii sau țopii sunt urmaşii direcţi ai dacilor şi ai coloniilor romane, aduse de împăratul Traian în urma ocupării Daciei în anul 105 după Christos, în scopul de a o coloniza şi de a putea munci şi exploata cu braţele lor minele de aur din fosta ţară a lui Decebal”, informa publicistul Ion Rusu Abrudeanu în volumul „Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit” (1938).

Potrivit istoricilor, în minele de aur dezvoltate de romani imediat după ocuparea teritoriilor dacice au fost aduși să lucreze iliri și dalmați, populații antice cu experiență în extragerea și prelucrarea minereurilor.

La Roșia Montană, vechiul Alburnus Maior, tăblițele cerate, inscripțiile și cercetările arheologice atestă prezența unor mineri și coloniști de origine iliră și iliro-dalmată, veniți din vestul Balcanilor pentru a lucra în exploatările aurifere romane. Izvoarele epigrafice și arheologice menționează aici prezența unor grupuri ca Delmatae, Pirustae, Baridustae și Sardeates, venite din Dalmația și din regiunea ilirică a vestului Balcanilor.

O necropolă antică descoperită în anii ’80 pe dealul Muncelul, în zona Barza, la câțiva kilometri de Brad, în apropierea vechilor galerii miniere, a oferit informații importante despre locuitorii antici ai ținutului.

„Săpăturile arheologice au dat la iveală până în prezent 129 de morminte de incinerație cu ardere pe loc, aparținând populației ilire colonizate aici în vederea extragerii și prelucrării minereului aurifer”, arăta arheologul Adriana Rusu într-un raport privind rezultatele cercetărilor.

Cercetătoarea arăta că necropola de la Muncelu–Brad, prin particularitățile sale de rit funerar și prin formele vaselor descoperite aici, aparține unei populații de coloniști iliri sau dalmați, aduși în această zonă imediat după cucerirea romană, populație care se ocupa cu extragerea și prelucrarea minereului aurifer din această parte a Munților Apuseni în secolele al II-lea și al III-lea e.n.

Moții, oamenii munților și ai pădurilor din Apuseni

Alți autori au arătat că moții reprezintă o populație formată treptat, care și-a conservat identitatea datorită reliefului dificil în care a trăit, a așezărilor izolate și a ocupațiilor specifice comunităților montane.

Munții Apuseni au fost acoperiți, din vremuri străvechi, de întinderi vaste de păduri seculare, iar această bogăție naturală a influențat decisiv felul în care s-au întemeiat și au dăinuit numeroasele sate risipite pe culmi. În acest ținut dificil, izolarea, pădurea și relieful au modelat deopotrivă viața și identitatea comunităților locale.

Resursa rară găsită în vechile mine din Apuseni. Ignorat mult timp, telurul a devenit strategic pentru industria viitorului

„În Țara Moților nu sunt decât brazi, oameni, topoare și stânci. Este o țară de piatră, unde sărăcia este aspră și tare ca piatra”, o descria Geo Bogza în anii ’30.

Moții s-au așezat în locuri izolate, aproape de pășuni, de izvoare ori de terenurile pe care le puteau câștiga prin defrișarea pădurilor pentru fânețe și pentru creșterea animalelor. Adesea, când o familie găsea o pășune mai bună sau un loc potrivit pentru cosit, se desprindea de satul vechi și își ridica o nouă gospodărie la mare depărtare. Așa au apărut multe dintre așezările risipite din Apuseni.

Pădurile au asigurat existența îndelungată a multor sate de munte, într-un ținut unde agricultura era dificilă, iar mineritul nu oferea întotdeauna stabilitate. Tot ele au contribuit la formarea identității moților, cunoscuți pentru priceperea lor în dulgherit și în construcțiile din lemn.

„În Țara Moților, toporul nu este numai un lucru oarecare din inventarul gospodăriei. Toporul este o unealtă esențială, un element de viață, ceva indispensabil, pretutindeni prezent, ca aerul, ca respirația. La Câmpeni, jumătate din vitrinele prăvăliilor sunt ocupate numai cu topoare, aranjate în toate felurile, cu tăișul scos în evidență. E marfa căreia trebuie să i se dea locul de cinste”, scria Geo Bogza în volumul „Țări de piatră, de foc și de pământ” (1939).

De-a lungul timpului, oamenii din „ținutul aurului” au respins influențele unor populații străine, preferând să își păstreze tradițiile arhaice și modul de viață simplu, arăta istoricul Ion Rusu Abrudeanu. Una dintre tradițiile care au rămas emblematice pentru lumea moților a fost „Târgul de Fete de pe Muntele Găina”, sărbătoare care avea rolul de a apropia comunitățile din munți și de a întări legăturile dintre ele.