Moarte misterioasă: tânără găsită decedată lângă calea ferată, din Bacău. „Am auzit pe cineva țipând: «mor, mor»”

O tânără de 26 de ani a fost găsită moartă, într-o zonă izolată din municipiul Bacău, lângă calea ferată. Cadavrul era învelit într-un cearșaf și prezenta urme de violență, inclusiv două plăgi prin înjunghiere.

Cazul este anchetat de polițiști FOTO: Arhivă, Adevărul

Cazul este anchetat de polițiști FOTO: Arhivă, Adevărul

Trupul neînsuflețit al tinerei a fost descoperit de doi trecători, care au sunat imediat la 112.

Zona în care a fost găsit cadavrul este cu vegetație, aproape de calea ferată, iar cel mai apropiat bloc se află la aproximativ 200 de metri.

„Am venit de acasă, azi dimineață pe la ora 8, și am văzut o femeie căzută acolo jos, învelită într-un cearșaf și plin cu sânge”, a declarat unul dintre martori, pentru observator.

La fața locului au sosit echipaje medicale și polițiști.

„Imediat a fost trimis un echipaj medical cu medic, un echipaj de la SMURD, bineînțeles Poliția, și acolo s-a constatat o persoană, de sex feminin, decedată, care avea două plăgi înjunghiate pe coapsa dreaptă”, a precizat Aura Crețu, medic pe ambulanță.

O locuitoare din zonă a declarat că, cu o seară înainte, a auzit o tânără strigând după ajutor.

„Eram pe balcon și am auzit pe cineva țipând, striga: «mor, mor». Nu am putut vedea exact de unde venea țipătul”, a spus femeia.

Anchetatorii așteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili cauza exactă a decesului.

Poliția nu exclude varianta ca trupul tinerei să fi fost adus în locul în care a fost găsit.

Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigații Criminale pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă