Moment de toată jena: Cristiano Ronaldo nu a prins „echipa ideală" în Arabia Saudită!

Cristiano Ronaldo (38 de ani) a ajuns Al Nassr la începutul acestui an, însă atât evoluția sa în tricoul ”galbenilor”, cât și rezultatele echipei au fost mult sub așteptări.

Cristiano Ronaldo s-a zbătut în van la Al Nassr. Foto Profimedia

Cristiano Ronaldo s-a zbătut în van la Al Nassr. Foto Profimedia

Obișnuit să adune toate superlativele pe când evolua în Europa, superstarul portughez a încheiat primul său sezon din fotbalul arab fără niciun trofeu cu echipa de club. În plus, nici evoluțiile sale individuale n-au impresionat, astfel că nu a fost inclus în cel mai bun prim 11 al sezonului dintr-o țară în care fotbalul face parte din lumea a doua, dacă nu chiar a treia.

Pe pagina oficială de Twitter a campionatului saudit a fost publicat cel mai bun prim 11 al ediției recent încheiate. Al Nassr a dat doi jucători, Gishalin Konan și Luiz Gustavo, însă locul lui Ronaldo a fost ocupat de Odion Ighalo, vârful celor de la Al Hilal.

Cristiano a jucat 16 meciuri, în care a punctat de 14 ori, oferind și două assist-uri în acest sezon pentru Al Nassr. Odion Ighalo, rivalul său de la campioana Al Hilal, a jucat 27 de meciuri, în care a marcat 19 goluri și a bifat două pase decisive.

În ianuarie, când portughezul de 38 de ani a debutat la noua sa echipa, aceasta era pe primul loc în campionat și urma să joace în Supercupa Arabiei Saudite și în Cupa Campionilor saudiți. Între timp, Al Nassr a pierdut șefia clasamentului în campionat, a fost învinsă în Supercupa și eliminată și din Cupa Campionilor saudiți, în semifinale. Toate aceste contraperformanțe au venit cu Cristiano Ronaldo pe teren!

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …