Momente de vis la handbal! Vâlcea e „sferturile” European League, completând rezultatele excelente ale echipelor noastre

SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus în deplasarea din Ungaria, contra lui Vaci, scor 28-26, și s-a calificat în sferturile de finală din EHF European League la handbal feminin. Oltencele se alătură altor trei formații românești care s-au calificat în fazele superioare ale competițiilor europene.

SCM Rm Vâlcea și-a asigurat calificarea în ”sferturile” EHF European League. Foto Facebook

SCM Rm Vâlcea și-a asigurat calificarea în ”sferturile” EHF European League. Foto Facebook

Oltencele pregătite de Bent Dahl aveau nevoie de victorie în Ungaria pentru a nu depinde de rezultatul disputei dintre Paris 92 și Thuringer. SCM Rm Vâlcea a încheiat grupa D pe poziția secundă, după Thuringer, și va juca în sferturile de finală împotriva câștigătoarei grupei C, care va fi desemnată duminică, dintre Sola (Norvegia) și NHF Nyk (Danemarca).

Vâlcencele completează ”careul de ași” al formațiilor românești care au făcut spectacol în handbalul european. La băieți, Dinamo a reușit o calificare istorică în play-off-ul Ligii Campionilor cu trei etape înainte de finalul fazei grupelor.

La fete, avem două echipe care merg mai departe în Liga Campionilor. CSM București merge direct în ”sferturile” competiției și e la un pas de accederea în Final Four. Și Rapid e în fazele superioare ale celei mai importante competiții continentale, având de trecut de două adversare pentru a ajunge la turneul de elită de la Budapesta.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

5 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu