Monștrii din universități. Eșecul instituțiilor în încurajarea studenților de a sesiza cazurile de hărțuire sexuală

Monștrii din universități. Eșecul instituțiilor în încurajarea studenților de a sesiza cazurile de hărțuire sexuală

O tânără studentă a făcut publică o înregistrare în care un asistent universitar o întreabă detalii intime despre colegele ei. Iar acesta este unul dintre multe cazuri de hărțuire din universități. Experții atrag însă atenția că studentele se feresc să raporteze aceste fapte de teama repercusiunilor și a lipsei sancțiunilor corespunzătoare în cazul agresorilor, în condițiile în care doar opt universități din 85 menționează în codul de etică hărţuirea sexuală la un nivel minimal, în mai bine de jumătate din coduri neexistând însă nicio menţiune.

30% dintre studente, hărțuite cel puțin o dată / Foto: Arhivă

Un asistent universitar de la Facultatea de Drept a Universității „Nicolae Titulescu” din București a demisionat după ce fost înregistrat când — într-un live pe TikTok — a întrebat o studentă detalii intime despre colegele sale.

„Deci ce voiam să te întreb, că acuma pot, nu puteam să te întreb la seminar, îți dai seama. Din grupa ta, crezi că e o fată virgină care să mai aibă și f***i (păr pubian - n.r.)? Că tu le mai cunoști, mai stai de vorbă cu colegele tale. Poate ai idee. Te întreb. Dacă ştii. Dacă nu știi, nu știi”, a întrebat-o Constantin Marc Neagu pe studentă în timpul live-ului.

Atenție, acest material conține limbaj explicit!

Conducerea universității a anunțat că asistentul universitar și-a înaintat demisia, ca urmare a apariției înregistrării în mass-media. Însă cazurile în care tinerele au curajul să facă astfel de dezvăluiri sunt prea puține, potrivit studiilor care arată că interesul scăzut pe care universitățile îl afișează față de hărțuirea sexuală nu face decât să perpetueze raporturile inegale de putere și credibilitate dintre femei și bărbați.

Concret, potrivit unei cercetări făcute de Centrul FILIA, organizație non-guvernamentală pentru drepturile femeilor, mai mult de un sfert dintre studenți spun că au căzut victime fenomenului de hărțuire sexuală, și una din două femei care au completat chestionarul au confirmat existența hărțuirii sexuale în unitățile de învățământ superior.

Aceleași date arată că peste 90% din agresorii din universități sunt bărbați.

„Din datele culese reiese că 30% din respondente au fost hărțuite sexual cel puțin o dată, iar aproximativ 37% au afirmat că au fost martore la cel puțin un caz de hărțuire sexuală. Când vine vorba despre cel mai des întâlnite forme de hărțuire sexuală, victimele menționează expunerea unor părți ale corpului sau contactul fizic sexual explicit. Vorbesc, de asemenea, despre fotografii, e-mailuri sau mesaje cu conținut sexual, comentarii legate de aspectul fizic, glume și bancuri cu tentă sexuală. Nu lipsesc atingerile nedorite”, dezvăluie cercetarea.

Tăcerea mieilor

Când vine vorba despre raportarea oficială a acestor cazuri, victimele preferă să tacă. Motivul: teama de repercusiuni, teama expunerii publice, lipsa sancțiunilor corespunzătoare în cazul agresorilor.

„În 5 ani, în 52 de universități din România au existat doar 15 sesizări privind fapte de hărțuire sexuală și 22 de sesizări privind discriminarea. În același timp, Consiliul de Etică şi Management Universitar, instituţia din subordinea Ministerului Educaţiei care ar trebui să vegheze asupra politicilor de etică şi integritate universitară, a primit o singură sesizare cu privire la hărţuirea sexuală, trei care au vizat aspecte discriminatorii și una cu privire la egalitatea de șanse între femei și bărbați”, se mai arată în raport.

Psihologul Bogdan Morar spune că aceste statistici sunt întreținute de felul în care e organizată societatea noastră, bărbații având mai des poziții de putere.

Astfel, persoanele care dețin puterea sunt mai predispuse să-i abuzeze pe cei pe care îi percep drept submisivi sau vulnerabili. Iar, agresiunile sexuale au un impact devastator asupra victimelor, în special pe termen lung. Acestea pot avea o stimă de sine scăzută, se pot confrunta cu anxietate și depresie și pot ajunge chiar să renunțe la facultate.

Situația este și mai rea la persoanele care au mai fost abuzate în trecut, deoarece „când trecem din nou prin ceva similar sau identic, vom fi afectați mai puternic, fiindcă avem deja o vulnerabilitate”, mai spune psihologul.

Adesea, victimele care își iau inima în dinți și vorbesc despre agresiunile la care au fost supuse sunt blamate, intervenind o presiune și mai mare când este vorba de profesori cunoscuți și buni în domeniul lor.

„Profesorul se poate răzbuna și victima se teme că nu va mai absolvi facultatea sau poate profesorul care a hărțuit-o este în relații bune cu celelalte cadre didactice din conducere, deci șansele să fie sancționat scad considerabil”, atenționează și Cristina Praz, membră a Centrului FILIA și una dintre autoarele raportului.

Când există și un raport de putere, cum este relația profesor-student, victimei s-ar putea „să îi fie dificil să refuze sau să stabilească granițe clare în relația cu agresorul”, mai arată psihologul Bogdan Morar.

Adesea, profesorii percep această lipsă de reacție a victimelor drept un consimțământ, în special în situația în care nu există un refuz explicit sau opoziție față de agresor.

„Frica intervine când știi că viitorul tău profesional e în joc și ajungi să-ți spui că, totuși, ai nevoie de diploma aia, e mult mai confortabil să termini materia respectivă, pe care o ai un an, probabil, decât să expui cazul și să riști să fii pedepsit că ai făcut-o”, explică și Ana, studentă la Farmacie în Constanța.

În plus, dacă studenții știu de anumite cazuri din trecut și de lipsa de reacție a universităților, „curajul și încrederea lor vor scădea considerabil și atunci, cel mai probabil, nu vor mai face demersuri în acest sens”.

Și martorii au reticențe în a vorbi despre astfel de cazuri, așa cum spune Ciprian, student la Filosofie în cadrul Universităţii București.

„Știu de câteva cazuri de abuzuri în mediul academic, cazuri pe care am vrut să le aduc la cunoștința instanțelor superioare din facultate, dar față pentru care nu aveam suportul victimelor. Or, altminteri, să fii martor într-un caz în care victima neagă că ar fi una devine inutil”.

Acesta crede „că primul pas pentru ca un student sau o studentă să se deschidă într-un cadru instituțional ar fi ca profesorii să se deschidă ei înșiși. Nu se poate una fără cealaltă.”

Coduri de etică, „o dogmă moartă”

Centrul Filia a analizat codurile de etică ale universităţilor din România, precum şi cazurile de hărţuire înregistrare în ultimii cinci ani şi modul în care acestea au fost soluţionate.

Astfel, potrivit raportului, doar 8 din 85 de coduri de etică menţionează hărţuirea sexuală la un nivel minimal, în mai bine de jumătate din coduri neexistând însă nicio menţiune.

În plus, doar 12 din 85 de coduri cuprind şi o definiţie a hărţuirii sexuale, doar 4 universităţi au prevederi specifice în cazul hărţuirii sexuale şi doar două coduri de etică menţionează hărţuirea sexuală în mediul online.

Daniel Nica, profesor de Etică la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, spune că „lipsa unei definiții riguroase (a fenomenului) indică ceva și mai adânc decât lipsa de preocupare pentru vulnerabilitatea femeilor. La mijloc se află adesea o anumită indolență în raport cu etica universitară, în raport cu problemele morale ce pot afecta comunitatea academică”.

Acesta explică că nevoia de coduri de etică în universități e expediată rapid la capitolul preocupărilor marginal-birocratice, pur formale, neesențiale, iar din acest motiv, codul de etică ajunge să fie privit drept un element strict birocratic, a cărui elaborare trebuie bifată și apoi putem uita de existența sa.

„Din această cauză, acum câțiva ani, când li s-a impus tuturor universităților românești să elaboreze coduri de etică, s-a ajuns la o situație pe jumătate hilară, pe jumătate dramatică: unele coduri de etică erau plagiate de la alte universități. Asta e un exemplu dezamăgitor de ignoranță etică, e o delăsare impardonabilă și, în fond, o formă de cinism. Documentul ar trebui să fie un cod viu, nu o dogmă moartă”, subliniază profesorul.

Un joc de putere

Acesta conchide că „dincolo de a evita distrugerea reputației universităților, mușamalizarea s-ar putea explica uneori și printr-o colegialitate prost-înțeleasă. Adică e vorba despre solidaritate în rău, despre o fraternitate vicioasă, care ar consta în protejarea reciprocă nu doar a intereselor legitime, dar și a practicilor discutabile, pe principiul corb la corb nu-și scoate ochii”.

Studenții împărtășesc opinia profesorului și povestesc că adesea acești hărțuitori sunt apărați de colegi. „Din experiență pot spune că majoritatea cazurilor de hărțuire din universități sunt mușamalizate pentru ca x profesor să își păstreze jobul și prestanța academică.”, spune Ciprian.

Carina, studentă la master la SNSPA spune că a încercat să se pună în pielea profesorilor care ascund aceste abuzuri, dar nu reușește să le înțeleagă raționamentul. Aceasta crede „că totul se rezumă la un joc de putere, nu doar în relațiile de gen și în raportul student-profesor, dar și în relațiile de colegialitate dintre cadrele didactice.”.

Pe lângă consecințețe directe pe care le pot avea victimele în urma expunerii faptelor, multe dintre ele se lovesc de o birocrație învechită. Așa cum explică și activista Cristina Praz, „sunt mai mulți factori defectuoși într-un proces de sesizare la Comsia de Etică”. Din cauza lipsei de informație, de proceduri și sancțiuni clare legate de hărțuirea sexuală, membrii comisiei au „libertatea de a interpreta cazurile după propria judecată.”

Un alt impediment este timpul pentru sesizarea unui caz de hărțuire sexuală, care este foarte scurt, „în general la maximum 3 luni de la întâmplare” sau chiar maximum 30 de zile, cum este cazul UNATC.

Cum se manifestă hărțuirea sexuală

Hărțuirea sexuală are multe forme, dar, din păcate, de cele mai multe ori ajung cunoscute doar cele mai grave, care deja duc spre agresiune, de tipul atingerilor forțate în zonele intime, urmărirea sau poate chiar violul.

Cristina Praz a declarat că profesorii încep să agreseze studentele prin forme ușoare, prin care testează limite: apelative de tipul „păpușă”, „frumoaso”, „drăguțo”, comentarii cu tentă sexuală despre cum arată sau cum s-au îmbrăcat studentele și glume cu tentă sexuală.

„Când văd că nu li se întâmplă nimic, că nu sunt sancționați, continuă și de cele mai multe ori comportamentele de hărțuire doar se amplifică: mesaje insistente pe rețelele de socializare, invitații în oraș sau acasă la ei, condiționarea notelor de favoruri sexuale sau amenințări cu evoluția profesională”, mai spune aceasta.

Problemele cu hărțuirea sexuală nu sunt excluse nici în mediul online. O practică apărută în pandemie a fost intrarea profesorilor în grupurile de WhatsApp create pentru cursuri și luarea numerelor de telefon ale studentelor, fără voia acestora. „Mai multe studente mi-au povestit cum persoane necunoscute le-au luat numărul de telefon din grupurile facultății și au început să le dea mesaje insistente, uneori chiar mesaje vocale care imitau acte sexuale”, mai spune Cristina Praz.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Aproape interesant...

3 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

4 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

5 Foarte interesante amănunte...