Motivul pentru care Dan Bittman nu s-a căsătorit niciodată, deși femeile au roit în jurul lui. Lista iubirilor celebre

Motivul pentru care Dan Bittman nu s-a căsătorit niciodată, deși femeile au roit în jurul lui. Lista iubirilor celebre

Au roit femeile în jurul lui, însă Dan Bittman nu s-a însurat niciodată. Solistul de la Holograf, care împlinește astăzi 61 de ani, a vorbit recent de ce a luat această decizie. Artistul vede căsătoria ca pe ceva important care presupune multe lucruri.

A fost înconjurat de unele dintre cele mai frumoase femei din peisajul monden autohton, a avut multe iubiri, dar Dan Bittman nu s-a așezat la casa lui.

Dan Bittman împlinește 61 de ani FOTO Adevărul

"Nu m-am căsătorit niciodată, pentru că nu m-a vrut nimeni. Cine să vrea aşa ceva? Nici n-a fost nevoie să le întreb. Toate m-au stors de energie, până la ultima picătură. Căsnicia e o instituţie, să fim serioşi. Trebuie să stai, e cu declaraţii, te complici“, a spus Dan Bittman, ]n urmă cu câteva luni, citat de viva.ro

Artistul a mai precizat că regretă multe din relaţii care s-au încheiat, dar că nu a stat în puterea lui să schimbe ceva.

Există mai multe relaţii pe care le regret. Regret că s-au încheiat. Nu pot să dau nume. Viaţa merge înainte, nu avem încotro, trebuie să o ducem până la capăt“, a mai spus Dan Bittman.

"Lucrurile au luat-o razna"

Deși a avuit multe relații, artistul a mărturisit că textiera Liliana Ștefan, alături de care a stat 25 de ani, a fost iubirea vieții lui.

Bittman și Liliana Ștefan s-au despărțit în anul 2016. La sfârșitul lui 2020, solistul trupei Holograf a făcut marele anunț, șocând pe toată lumea. Cei doi au împreună trei băieți : Alexandru , Mark Nicolas și Patrick.

Dan Bittman a spus la acea vreme că Liliana Ștefan a fost iubirea vieții lui și că își asumă despărțirea. Au existat numeroase zvonuri cu privire la motivul pentru care s-a destrămat relația lor, printre care că artistul ar fi fost într-o relație cu actrița Monica Odagiu.

«Liliana Ștefan nu mai este partenera mea de viață de 4 ani cel puțin. Presa a speculat foarte mult pe tema asta. De un an nu mai locuim nici împreună. A trebuit să ne despărțim, am încercat să o facem cât s-a putut de civilizat. Nu vorbesc cu plăcere de despărțirea aceasta, pentru că fiind și mama copiilor mei, este femeia pe care am iubit-o cel mai mult și cu care am fost și cel mai mult timp, dar lucrurile au luat-o razna și aici recunosc că sunt eu de vină și acolo s-a ajuns», a spus Dan Bittman, la începutul anului trecut.

"A fost o nebunie!"

Despre iubitele din viața sa, Dan Bittman a recunoscut într-un inteviu pentru Adevărul că nu au fost chiar atât de multe.

"Sunt unii care ţin socoteli. Nu au fost aşa de multe iubite pe cât s-a scris în presă. Au fost mai puţine, au fost poveşti de iubire. Nu cred că am ieşit din tipare. Ulterior, unele au devenit la rândul lor celebre. Şi atunci s-au cam legat poveştile. Cu Mihaela(n.r: Mihaela Rădulescu) a fost o nebunie. Cum e ea, aşa, energică, chiar a fost o „coup de foudre“ (fr. dragoste la prima vedere). Vreme, viaţă, tinereţe, na, sunt ani de atunci", a spus artistul. Pe lista cuceririlor sale, de-a lungul timpul, s-au aflat Tania Budi, Alina Chivulescu, Monica Bârlădeanu, Alexandra Dinu, Sorana.

Dan Bittman s-a născut pe 29 martie 1962 în București. Este cântăreț, compozitor, actor și prezentator de televiziune. Din 1985, este solistul vocal al formației rock Holograf, înființață în 1977.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...