MS: Încă doi pacienţi transferaţi la alte spitale în urma incendiului de la 'Matei Balş' au decedat

Încă doi pacienţi transferaţi la alte spitale în urma incendiului de la Institutul "Matei Balş"au decedat, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.

"Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre două decese în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021", se arată într-o informare transmisă de instituţie.

În primul caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan" din Bucureşti. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS-CoV-2 şi prezenta multiple afecţiuni asociate.

În al doilea caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş". Pacientul, care se afla în secţia de ATI, a fost diagnosticat cu o formă severă SARS-CoV-2 şi avea comorbidităţi.

În ambele cazuri, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, se menţionează în informare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Amănunte care dau de gândit / Averea spectaculoasă în cash a vedetei Nordis Laura Vicol, ignorată ani la rând de ANI și Fisc