MTS şi Ministerul Sănătăţii pregătesc un ordin comun privind condiţiile revenirii spectatorilor pe stadioane

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a avut, luni, o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în scopul elaborării şi emiterii unui nou ordin comun care să reglementeze condiţiile revenirii spectatorilor la competiţiile sportive.

"La sediul Ministerului Sănătăţii a avut loc astăzi o întâlnire la care au participat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, alături de subsecretarul de stat Cristian Ghiţă, în scopul elaborării şi emiterii unui nou ordin comun al celor două ministere", anunţă MTS pe pagina oficială de Facebook .


Temele analizate în cadrul întâlnirii celor doi miniştri au fost:

- Posibilitatea implementării unor proceduri mai rapide şi mai puţin costisitoare pentru testarea sportivilor.
- Necesitatea de a crea un cadru clar pentru revenirea spectatorilor la competiţiile sportive, strict reglementat, astfel încât sănătatea participanţilor să nu fie pusă în pericol, precum şi condiţiile în care vom putea avea spectatori în tribune la meciurile din cadrul EURO 2020.
-Informare asupra stadiului în care se află procesul de vaccinare a sportivilor din loturile naţionale şi olimpice.

Competiţiile sportive din România se desfăşoară fără spectatori în tribune din primăvara anului 2020 din cauza pandemiei de COVID-19.
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă